Guvernanţii promit creşteri salariale pentru bugetarii cu salarii mici

Peste 500.000 de bugetari ar putea avea salarii mai mari de anul viitor, potrivit Ministerului Muncii. Reprezentanţii Guvernului sustin că salariile mici, de 600 de lei, ar putea fi majorate până la 850 de lei. Praf în ochi , spun liderii de sindicat, care susţin că de fapt nu este vorba de o majorare, ci de o recuperare parţială a veniturilor de dinainte de reducerile cu 25 de procente.

Read More

Guvernul îşi va asuma răspunderea pe Legile educaţiei şi salarizării unitare

Guvernul condus de Emil Boc îşi va asuma răspunderea ministerială pe Legea educaţiei şi pe cea a salarizării unice. Potrivit unor surse oficiale, citate de Mediafax, decizia a fost luată în cadrul întrunirii de luni a coaliţiei de guvernământ. Aceasta vine în urma consultărilor purtate între o parte din reprezentanţii formaţiunilor politice din Parlament şi preşedintele Traian Băsescu.

Read More

Studiu: 82% dintre români cred că ţara merge într-o direcţie greşită

Ţara noastră merge într-o direcţie greşită, cred 82% dintre români. Pesimismul este principala stare de spirit a românilor, iar o soluţie nu se întrevede prea curând. Sunt concluziile unui sondaj de opinie, realizat la sfîrşitul lui septembrie, de către Institutul CCSB. Mai mult, numărul mare al nemulţumiţilor ar putea duce la mişcări de stradă extreme.

Read More

Iustin Covei, fiul magistratului craiovean Marin Covei, va fi eliberat din închisoare

Iustin Covei, fiul magistratului craiovean Marin Covei, va fi eliberat din Penitenciarul Rahova. Curtea de Apel a admis cererea de eliberare sub control judiciar. Iustin Covei se află în arest preventiv din luna septembrie a anului trecut, fiind acuzat de constituirea unui grup infracţional, deţinerea de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronice şi efectuarea de operaţiuni financiareîn mod fraudulos.

Read More

Scandal în Camera Deputaţilor, după ce Roberta Anastase a venit să conducă lucrările

Reprezentanţii Puterii şi cei ai Opoziţiei s-au luat la ceartă, luni, în debutul şedinţei de plen a Camerei Deputaţilor. Potrivit Mediafax, scandalul a izbucnit după ce preşedintele Camerei, Roberta Anastase, a venit la prezidiu pentru a conduce lucrările, iar liderii PSD şi cei ai PNL au cerut ca şedinţa să fie condusă de altcineva.

Read More