Preşedintele Traian Băsescu a vorbit, joi, despre importanţa trecerii de Parlament a celor trei legii fundamentale pentru definitivarea acordului cu Fondul Monetar Internaţional şi Uniunea Europeana. Declaraţiile au avut loc în cadrul unei emisiuni televizate la postul B1tv.
Read MoreAutor: Ioan.Ciorca
Băsescu: Călcat în picioare de un popor întreg, Guvernul a tractat ţara prin criză împotriva voinţei ei
“Romania a fost tractatată împotriva voinţei ei. A fost tractată cu un guvern cu 15 oameni, a fost tractatată peste perioada cea mai grea a crizei”, a declarat Traian Băsescu, joi seară, la B1 TV. Preşedintele susţine că Guvernul actual a ajutat de fapt România să traverseze cu bine criza economică. Şi asta în ciuda faptului că a fost “călcat în picioare de un popor întreg” şi nu a beneficiat de susţinere din partea presei.
Read MoreUn german susţine că este fiul nelegitim al regelui Mihai
Dieter Stanzeleit a cerut unei instanţe din Bucureşti să-l oblige pe fostul suveran să ofere o probă ADN care să stabilească dacă este sau nu tatăl acestuia.
Read MoreForbes: Preşedintele chinez, Hu Jintao, cel mai puternic om din lume
Preşedintele chinez, Hu Jintao, este cel mai puternic om de pe planetă, potrivit unui clasament realizat de revista Forbes. Liderul Chinei a reuşit să-l devanseze pe Barack Obama, într-un top care include importanţi oameni politici, figuri religioase şi chiar infractori.
Read MoreDoctorul Brădişteanu: Starea lui Adrian Păunescu este extrem de gravă, depăşeşte resursele noastre terapeutice
„Starea pacientului Adrian Păunescu este extrem de gravă. Au avut loc câteva opriri cardiace, dar am reuşit să-l resuscităm, însă boala depăşeşte resursele noastre terapeutice. Nu ştim în ce masură vom reuşi să mai facem faţă în continuare”, a declarat, joi după-amiază, doctorul Şerban Brădişteanu, şeful Clinicii de Cardiologie a Spitalului Floreasca.
Read MoreAdio remedii naturiste. Uniunea Europeană impune reguli stricte pentru autorizarea acestora
Uitati de ceaiurile şi alifiile bunicii. De anul viitor, din aprilie, Uniunea Europeană impune reguli stricte pentru autorizarea acestora. Cum procedurile vor fi mai lungi, iar condiţiile aproape de neîndeplinit produse precum propolisul, ceaiul de maceşe sau tincura de echinaceea vor fi aproape de negăsit.
Read MoreIsărescu: Preţurile alimentelor şi combustibililor vor creşte din nou, ca efect al majorării TVA
Preţurile alimentelor şi ale combustibililor vor creşte din nou spre sfârşitul anului, ca efect al majorării TVA. Şi facturile la încălzire se vor majora din această cauză. Previziunea îi aparţine guvernatorului BNR Mugur Isărescu. În acest timp, salariul mediu pe economie a crescut în luna septembrie cu… un leu.
Read MoreMarko Bela: În acest moment, coaliţia de guvernare nu funcţionează cum ar trebui
Preşedintele UDMR, Marko Bela, a declarat, joi, după discuţiile de la Guvern cu premierul şi cu şeful statului, că, în acest moment, coaliţia de guvernare nu funcţionează cum ar trebui. Liderul UDMR a ţinut să precizeze că aşteaptă deocamdată motivarea Curţii Constituţionale legată de Legea Educaţiei şi că apoi se vor pronunţa asupra detaliilor.
Read MoreBăsescu: Decizia CCR a produs o oarecare emoţie. Este un test pentru coaliţie
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, la postul public de radio, că decizia Curţii Constituţionale legată de asumarea Guvernului pe Legea Educaţiei a produs o oarecare emoţie în coaliţie şi este încă neclară. Şeful statului susţine că situaţia reprezintă un test pentru soliditatea coaliţiei, care va fi, însă, cu siguranţă trecut. Totodată, preşedintele a ţinut să precizeze că aşteaptă motivarea deciziei luate de judecători, în urma căreia asumarea răspunderii ar putea să nu fie anulată.
Read MoreZeci de romi aşteaptă ajutor de încălzire deşi au maşini scumpe şi palate
Au maşini scumpe şi palate, dar nu au bani de lemne. Zeci de romi dintr-o comună arădeană aşteaptă ajutorul de încălzire. Paradoxal, au tot dreptul să primească cei 270 de lei, pentru că, în acte nu au niciun venit. “Noi suntem mulţi, la toate camerele ne trebuie lemne. Niciun venit nu avem, de niciunde”, spun romii.
Read More