Românii îşi pierd încrederea în Biserică şi Armată

Românii au început să-şi piardă încrederera şi în Biserică şi Armată, din cauza situaţiei tot mai dificile în care trăiesc. Cea mai dramatică scădere a înregistrat-o, însă, Preşedinţia. În ultimii doi ani, încrederea populaţiei în şeful statului a scăzut cu 30 de procente. 86 la sută dintre români nu mai au încredere în instituţia condusă de Traian Băsescu.

Read More

Marica acuză: Ungureanu, „acest individ din lumea interlopă”, s-a întâlnit cu preşedintele Băsescu

Vasile Marica susţine că, acuzatorul său, Marius Ungureanu, s-a întâlnit cu preşedintele Traian Băsescu. Într-o conferinţă de presă, susţinută joi seară, liderul Sed Lex i-a răspuns „acestui personaj Ungureanu, acestui individ din lumea interlopă”, pe care l-a acuzat că ar fi consumator de droguri. Marica a spus şi că „tabla de şah a corupţiei în vămi a fost construită la Cotroceni.” De asemenea, liderul Sed Lex a precizat că se va adresa ambasadelor Statelor Unite şi statelor Uniunii Europene, pentru a-şi proteja casa.

Read More

Băsescu a chemat la apel şefii organizaţiilor PDL, la Vila Lac 1. S-ar căuta premier independent

Preşedintele Traian Băsescu s-a întâlnit, luni seara, cu şefii organizaţiilor locale ale PDL. Întâlnirea a avut loc la Vila Lac 1. Potrivit unor lideri ai PDL, prin întâlnirile începute încă de duminică, şeful statului ar căuta un premier independent, în locul lui Emil Boc. Înainte de întâlnirea cu liderii PDL, Traian Băsescu a avut o întrevedere cu Mugur Isărescu, căruia i-ar fi propus funcţia de premier.

Read More

Reportaj despre o tristă realitate

După 1989, sistemul medical românesc a apucat calea “reformelor” fără sfârşit, menite – pasămite – a îmbunătăţi strarea de sănătate a populatiei. S-au schimbat multe, dar – din păcate – nu toate schimbările au fost benefice. Totuşi, ceva pere a fi scăpat “frenezeiei reformatorilor”, iar acel “ceva”, aş putea să-l “înmatriculez” în aşa numita “Instituţie a trepăduşilor”, reprezentată de bresla portarilor şi a brancardierilor de spital.

Read More