Teatrul Maghiar de Stat din Cluj laureat cu „Roşia Montană…”, pentru cel mai bun spectacol la Festivalul Dramaturgiei Româneşti

„Roşia Montană – pe linie fizică şi politică”, piesă jucată de Teatrul Maghiar de Stat din Cluj a fost declarta „cel mai bun spectacol”, în cadrul Festivalului Dramaturgie Româneşti (FDR), eveniment desfăşurat la Timişoara în perioada 7-15 mai, 2011. În cadrul programului de competiţie al festivalului, Teatrul Maghiar de Stat Cluj a prezentat spectacolul „Roşia Montană – pe linie fizică şi pe linie politică”, piesă pusă în scenă, anul trecut. După o săptămână de deliberări, juriul FDR a decis ca cel mai bun spectacol pe un text contemporan românesc din cadrul Festivalului Dramaturgiei Româneşti 2011 să revină piesei amintite, o coproducţie a Teatrului Maghiar de Stat din Cluj şi a dramAcum. Textele sunt scrise de Ştefan Peca , Gianina Cărbunariu şi Andreea Vălean, iar regia este semnată de Radu Apostol, Gianina Cărbunariu şi Andreea Vălean.

Read More

Înscrierile la Let’s Go Digital! şi cele pentru competiţia locală la TIFF continuă

Pentru a da şansa cât mai multor tineri să se înscrie la ediţia din acest an a Atelierului de film Let’s Go Digital, organizatorii Festivalului Internaţional de Film Transilvania – TIFF au decis să prelungească perioada de înscrieri până vineri, 20 mai, ora 17h00. De asemenea, pasionaţii de film clujeni, amatori sau profesionişti, au un nou termen limită, 29 mai, pentru a-şi înscrie creaţiile pentru Competiţia locală TIFF 2011.Atelierul de film Let’s Go Digital, aflat la a IX-a ediţie, se adresează tinerilor cu vârste cuprinse între 14 şi 18 ani, din toate colţurile ţării. Organizat de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc, în parteneriat cu Asociaţia Culturală Control „N”, atelierul se desfăşoară între 3 şi 12 iunie 2011, sub umbrela Festivalului Internaţional de Film Transilvania. Pentru înscriere la preselecţie, tinerii interesaţi trebuie să trimită un portofoliu format din cv, însoţit de o fotografie, o scrisoare de motivaţie, o povestire scurtă de ficţiune şi, opţional, materiale video, foto, desene sau orice le-ar putea demonstra creativitatea. Înscrierile se pot face online pe site-ul www.tiff.ro sau prin poştă trimiţănd toate documentele la adresa Strada Popa Soare nr. 52, sector 2, Bucuresti.

Read More

EducaTIFF la a treia ediţie, între noutăţi şi provocări pentru copii şi tineri

Programul de educaţie media şi cinematografică EducaTIFF, ajuns la ediţia a treia în cadrul Festivalului Internaţional de Film Transilvania – TIFF, vine în acest an, în perioada 21 mai – 12 iunie, pe lângă programul de proiecţii de filme şi dezbateri, EducaTIFF, cu o competiţie locală, adresată elevilor claselor II-XII, EducaTIFF- Tineri Critici de Film din judetul Cluj.Competiţia invită copiii şi tinerii să îşi exprime critic punctele de vedere despre filmele vizionate, printr-o formulă consacrată – cronica de film şi se va desfăşura în două etape: selecţia nominalizaţilor – 21-29 mai, respectiv desemnarea câştigătorilor – 30 mai – 11 iunie. Pentru fiecare dintre cele două etape va fi stabilit un program de proiecţii de filme atent selecţionate pe grupe de vârstă. Cei mai talentaţi trei critici de film, desemnaţi de un juriu alcătuit din personalităţi şi profesionişti din industria cinematografică vor avea ocazia de a-şi vedea cronicile publicate în AperiTIFF – ziarul Festivalului Internaţional de Film Transilvania, precum şi în alte publicaţii mass-media culturale din România.

Read More

O noapte la Muzeul de Artă Cluj-Napoca

Muzeul de Artă Cluj-Napoca participă sâmbătă 14 mai, la Festivalul european „Noaptea Muzeelor” cu un eveniment special: vernisajul expoziţiilor „Henri Cartier-Bresson în…Oltenia. Fotografii de Victor Boldâr” şi a expoziţiei cu fotografiile câştigătoare ale concursului „Fotografiază o celebritate !”. Evenimentul va avea loc cu începere de la ora 20.00, ocazie cu care va fi acordat şi marele premiu al concursului de fotografie, oferit de compania Art Act. Vor fi expuse cele mai bune 12 fotografii din cele 99 trimise pînă în data de 11 mai a.c.Noaptea Muzeelor în România este un eveniment promovat de Reţeaua Naţională a Muzeelor din România. Cu prilejul Nopţii Muzeelor, Muzeul de Artă Cluj-Napoca va fi deschis între orele 20.00-24.00 şi alături de expoziţiile menţionate vor putea fi vizitate expoziţiile temporare „Ion Grigorescu – lucrări din colecţia Mircea Pinte” şi Expoziţia de artă contemporană internaţională „I fought the X and the X won”.Expoziţia „Henri Cartier-Bresson în…Oltenia. Fotografii de Victor Boldâr” prezintă într-o suită de fotografii alb-negru vizita celebrului fotograf francez Henri Cartier-Bresson (1908-2004) în Oltenia, parte din călătoria făcută alături de Martine Franck (n.1938) în România, în anul 1975. Realizate în ziua de 7 mai 1975 la Craiova, Râmnicu-Vâlcea şi în alte localităţi din Oltenia, imaginile nu documentează doar locurile vizitate de cunoscutul cuplu de fotografi, avându-i în centru de cele mai multe ori, ci surprind şi imaginea dramatică a unei Românii aflată în plin comunism.Autorul fotografiilor, Victor Boldâr, (n.1935) este membru de onoare al AAFR şi a făcut parte din grupul de artişti fotografi care i-au însoţit pe oaspeţii francezi în vizita în Oltenia. După realizare, a trimis fotografiile lui Henri Cartier-Bresson în Franţa, dar nu au ajuns se pare niciodată, fiind oprite de autorităţile comuniste. Aceste fotografii au fost expuse pentru prima dată în anul 2010, la 35 de ani de la realizarea lor, la Muzeul de Artă din Craiova. Evenimentul este realizat în parteneriat de Muzeul de Artă Cluj-Napoca, Muzeul de Artă Craiova, Asociaţia Focus Oltenia, Fotoclubul „Mircea Faria” Craiova, Compania Art Act şi City Plaza Hotel.

Read More

Amintiri din viitorul Clujului cu arhitectul Vasile Mitrea

Arhitectul clujean Vasile Mitrea a participat de-a lungul anilor la proiectarea cartierelor clujene Grigorescu şi Gheorgheni şi are în portofoliu un număr de clădiri din municipiul de pe Someşul Mic, precum Facultatea de Medicină Veterinară, sediul Facultăţii de Arhitectură şi Urbanism (din cadrul Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca) de strada Observator. Viitorul Clujului este văzut de „părintele” cartierelor Grigorescu și Gheorgheni într-un interviu apărut în „Foaia transilvană”.- Cum credeţi că va arăta Clujul peste zece sau chiar 20 de ani?- Problema cu 20 de ani e riscantă în sensul că şi actualul Plan Urbanistic General (PUG) are un obiectiv numai de zece ani şi, în realitate, îl are de nouă, deoarece acum sîntem în 2011. Existenţa unui oraş depinde de foarte mulţi factori, iar viitorul său este negociabil între administraţie, investitori, populaţie şi evident conjunctura internaţională. În momentul de faţă, Clujul ar trebui să aibă o ţintă fixată: adică vrem să fie un oraş cu potenţial economic, să aibă anvergură deosebită din punct de vedere universitar, vrem să fie un oraş al informaţiei? Sînt foarte multe variante şi ar trebui să ne decidem, mai ales că aceste profile nu se realizează de azi pe mîine, însă la noi nu există continuitate, vine o culoare politică şi schimbă ce a gîndit cealaltă.

Read More

Zilele Filmului Românesc la TIFF 2011

Una dintre cele mai căutate secţiuni de către publicul cinefil la Festivalul Internaţional de Film Transilvania – TIFF (cea de-a zecea ediţie a festivalului va avea loc în perioada 3-12 iunie 2011 la Cluj-Napoca şi între 15 şi 19 iunie, la Sibiu), începând cu ediţia 2005, este cea dedicată cinematografiei româneşti. Ca în fiecare an, timp de trei zile publicul festivalier se poate bucura în cadrul Zilelor Filmului Românesc de cele mai recente producţii autohone, unele dintre ele fiind difuzate în premieră absolută în România, sau chiar în premieră mondială. Selecţia din acest an, alcătuită de directorul artistic al Festivalului, criticul Mihai Chirilov, cuprinde 12 filme de lung metraj, 4 mediumetraje şi 11 scurtmetraje. Punctele de atracţie ale selecţiei de lungmetraj sunt, fără îndoială, noul film al lui Cătălin Mitulescu, „Loverboy” (foto 1) şi cel al lui Constantin Popescu „Principii de viaţă”, cu Vlad Ivanov în primul său rol principal, fil selecţionat şi în competiţia oficială. În acest an, juriul care va decide câştigătorii Premiilor Zilele Filmului Românesc pentru Cel mai Bun Film, respectiv Cel mai Bun Debut, este alcătuit din 3 personalităţi ale cinematografiei europene: Nadia Paschetto – director şi selecţioner al Festivalului Internaţional de Film de la Arras, Dana Enulescu – corespondent BBC pentru Ministerul Afacerilor Externe de la Roma şi Daniela Michel – directorul Festivalului de Film de la Morelia.Direct de pe covorul roşu de la Festivalul de Film de la Cannes, unde este selectat în secţiunea Un Certain Regard, „Loverboy” cel de-al doilea lungmetraj regizat de Cătălin Mitulescu, va fi proiectat la TIFF 2011 în premieră absolută în România. Avându-i în rolurile principale pe Ada Condeescu şi George Piştereanu, protagoniştii producţiei câştigătoare a 7 Premii Gopo în 2011, inclusiv a Premiului pentru Cel mai Bun Film, Eu când vreau să fluier, fluier (regia Florin Şerban), pelicula ilustrează povestea unui tânăr de 20 de ani, care cucereşte fete, le face să se îndrăgostească, după care le plasează mai departe unei reţele de trafic de carne vie din Constanţa. Pentru poliţistii de la trafic de persoane, această tehnică de racolare se numeşte „metoda prin îndrăgostire”, iar cei ce o practică sunt denumiţi „loverboys”. Planurile băiatului sunt însă date peste cap în momentul în care se îndrăgosteşte nebuneşte de Veli, una dintre fetele pe care trebuie să le „distribuie” reţelei. Constantin Popescu, regizorul filmului „Portretul luptătorului la tinereţe”, prezentat la TIFF în 2010 revine cu al doilea lungmetraj din carieră, „Principii de viaţă”, de altfel singura producţie românească prezentă în competiţia oficială TIFF din acest an.

Read More

Michael York, invitatul de onoare la TIFF 2011 – premiul pentru întreaga carieră artistică

Unul dintre actorii anglo-saxoni emblematici ai ultimei jumătăţi de veac, britanicul Michael York, va primi Premiul pentru Întreaga Carieră oferit unei personalităţi din cinematografia europeană la cea de-a 10-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania. După Claudia Cardinale, Catherine Deneuve, Vanessa Redgrave sau Franco Nero, Michael York se înscrie pe lista oaspeţilor de onoare ai festivalului internaţional de film de la Cluj-Napoca. Cu această ocazie publicul îl va putea întâlni pe celebrul actor în cadrul unei proiecţii speciale.Deţinător al unei stele pe Walk of Fame de la Hollywood încă din 2002, nominalizat la Premiul Emmy 2001 pentru Cel mai bun Actor Invitat într-un Serial de Comedie (The Lot) şi la Premiul Saturn pentru Cel mai Bun Actor în 1978 (Insula doctorului Moreau), Michael York numără în cariera sa peste 131 de titluri de lung metraj, seriale şi filme TV, inclusiv roluri episodice într-unele dintre cele mai urmărite producţii de televiziune recente, precum The Simpsons, Family Guy, Justice League sau Gilmore Girls. În 1987 a făcut parte din Juriul Competiţiei Oficiale a Festivalului Internaţional de Film de la Veneţia, iar în 2002 a primit din partea unuia dintre cele mai prestigioase festivaluri de film din Europa, Premiul Oraşului Karlovy Vary.

Read More

Arhiepiscopul emerit greco-catolic de Cluj-Gherla, IPS George Guţiu, a trecut la cele veşnice

Inaltpreasfinţitul George Guţiu, Arhiepiscop emerit de Cluj-Gherla a trecut la cele veşnice în seara zilei de duminică, 8 mai. „Părintele nostru George şi-a ìncheiat pelerinajul pamântesc. La ora 23.30 s-a ìntors la Casa Tatalui ceresc. Părintele Indurărilor şi al Vieţii să-l odihnească, să-l răsplătească şi să-i facă parte cu cei veşnic Vii”, după cum a spus Părintele Cristian Langa, din partea Episcopiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla.După absolvirea studiilor de teologie de la Blaj, George Guţiu a fost hirotonit preot la 8 decembrie 1948 de către Arhiepiscopul şi Mitropolitul Romano-Catolic de Bucureşti, dr. Alexandru Cisar, la acea dată episcopii greco-catolici fiind arestaţi sau sechestraţi la domiciliu. La 3 martie 1990 a fost numit de Sfântul Părinte Papa Ioan Paul al II-lea, Episcop titular al Eparhiei de Cluj-Gherla, primul după mai bine de 40 de ani de la arestarea episcopului unit de atunci al Clujului, dr. Iuliu Hossu, devenit mai târziu primul cardinal din istoria al românilor. La 17 iunie 1990, IPS George Guţiu a fost consacrat ca arhiereu, în cadrul unei mari slujbe solemne desfăşurate pe stadionul municipal clujean, prin punerea mâinilor Mitropolitului dr. Alexandru Todea, asistat de episcopii Vasile Hossu de Oradea şi Lucian Muresan de Maramures (actualul Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite). Conform dreptului canonic, în anul 1999, și-a prezentat cererea de retragere de la conducerea Episcopiei de Cluj-Gherla, odată cu împlinirea vârstei de 75 de ani. Papa Ioan Paul al II-lea nu i-a acceptat imediat cererea, ci la 18 iulie 2002, dată la care episcopul auxiliar Florentin Crihălmeanu a preluat scaunul episcopal de Cluj-Gherla.

Read More

Workshop cu Thomas Mai la TIFF 2011

Unul dintre cei mai apreciaţi experţi la ora actuală din domeniul distribuţiei de film şi marketing, Thomas Mai, va fi prezent anul acesta la Festivalul Internaţional de Film Transilvania – TIFF cu un workshop programat pentru 10 iunie, un workshop aplicat şi dedicat Crowdfunding-ului, Social Media şi Distribuţiei.Astfel, profesioniştii industriei de film români, dar şi invitaţii străini ai festivalului (producători, distribuitori, regizori), cei ce activează în domenii precum marketing, relaţii publice, vânzări, dar şi toţi cei interesaţi de modul în care se poate promova rapid şi eficient un “produs” prin intermediul internetului, au acum şansa să aprofundeze secretele platformelor de socializare online. Timp de 7 ore, în baza unui plan de lucru intensiv, participanţii la workshop vor putea să descopere şi să înţeleagă modul prin care social media poate funcţiona pentru obţinerea de finanţări pentru o producţie de film, cât şi pentru distribuţia şi vânzarea filmelor. Thomas Mai este cunoscut pentru experienţa sa în acest domeniu, ţinând prelegeri şi oferind consultaţii pe teme de finanţare, marketing, distribuţie de film şi New Media în întreaga lume. A ţinut prezentări la 19 workshop-uri din jurul lumii. Thomas Mai a fost sales agent timp de 14 ani, perioadă în care a vândut filmele realizate de regizori precum Lars von Trier, Lukas Moodyson, Thomas Vinterberg şi mulţi alţii. A produs patru lung metraje: The Eighteenth, Possessed, Don’s Plum, şi One Point O, fiind recompensat cu numeroase distincţii. Thomas Mai a fost managing partner şi producător la Klondike Film între 1996-1998 şi CEO la Trust Film Sales între 1998-2000. Între 2000-2004 a fost managing partner şi producător la ZentAmerica şi CEO Katapult Film Sales din Los Angeles între 2004-2006. Între 2006-2009, a condus departamentul New Business la TrustNordisk.

Read More

O duzină de filme pentru trofeul Transilvania din acest an al festivalului TIFF

12 filme de lung metraj intră în lupta pentru câştigarea trofeului Transilvania din cadrul celei de a zecea ediţii a Festivalului Internaţional de Film Transilvania – TIFF, ce va avea loc în perioada 3-12 iunie, la Cluj-Napoca şi între 15 -19 iunie, la Sibiu. Competiţia oficială TIFF este dedicată în mod tradiţional regizorilor aflaţi la primul sau al doilea lungmetraj. Producţiile cinema intrate în concursul festivalului de la Cluj provin din ţări precum Islanda, Suedia, SUA, Germania, Danemarca, Argentina, Belgia, Uruguay, Israel, Rusia, India, apreciate la importante festivaluri internaţionale de film din lume, precum cele de la Cannes, Locarno, San Sebastian, Palm Springs, sau Berlin. Selecţia oficială, echilibrată şi eclectică totodată, a fost făcută de directorul artistic TIFF, criticul Mihai Chirilov, care propune astfel cinefililor preyenţi la festival filme de gen, comedia “King’s Road”), două thriller-uri “No Return” şi “The Silence”. Dar şi filme greu de clasificat într-o anumită categorie artistică “veritabile OZN-uri cinematografice”, aşa cum sunt peliculele “A Useful Life” şi “The Untitled Kartik Krishnan Project”. De asemenea, sunt prezente şi filme realizate în sistem low-budget, iar unele chiar în regim de gherilă, cu un buget de nişă (“The Imperialists are Still Alive!”). Nu lipsesc filmele inovatoare, temerare, atât prin conţinut, cât şi prin formă, “She-Monkeys”, respectiv “Innocent Saturday”, dar şi cele are microscopează destine individuale aflate în situaţii limită “The Flood”, “Oxygen”, “Volcano”, “Principii de viaţă”.

Read More