În mod constant, în ultimul an, Clujul s-a situat în topul judeţelor care oferă cel mai mare număr de locuri de muncă vacante, iar în general, în raportările săptămânale efectuate de Agenţia Naţională de Ocupare a Forţei de Muncă, Clujul s-a aflat pe primul loc. De asemenea, în mod constant, în ultimul an, în Cluj au fost mai multe locuri de muncă disponibile decât în Bucureşti, în contextul în care populaţia oraşului Cluj-Napoca şi a ariei metropolitane este de patru ori mai mică decât cea a Bucureştiului.
Read MoreAutor: Claudiu Padurean
Emerson își deschide două noi fabrici la Cluj. Valoarea estimată a investiției, 30 de milioane de euro. Americanii mai angajează 1.600 de oameni
Primarul Clujului, Emil Boc, a aprobat acordarea unui ajutor de stat și ajutor de minimis în valoare de 1.592.000 de euro în favoarea companiei Emerson. Suma reprezintă scutirea, pe cinci ani, de la plata impozitelor pe clădirile care vor fi ridicate de compania americană în parcul industrial Tetarom II. În cererea trimisă Primăriei, managerii Emerson menționează faptul că vor construi alte două noi hale de producție, birouri și spații administrative.
Read MoreEmil Boc critică noul proiect de modificare a Constituției
Fostul premier, Emil Boc, critică noul proiect de modificare a Constituției. El crede că actuala coaliție de guvernare ar dori să introducă în legea fundamentală a statului mecanisme de protecție a politicienilor care au probleme cu legea. În opinia lui Emil Boc, care este specialist în Drept Constituțional, noua lege fundamentală a statului ar trebui să fie una a principiilor, care să fie detaliate apoi în legi organice.
Read MoreBoc participă la o dezbatere organizată de Fundația Mișcarea Populară, în schimb refuză să meargă la mitingul organizat de PDL
Primarul din Cluj, Emil Boc, a confirmat faptul că duminică va participa la o dezbatere organizată în Cluj-Napoca de către Fundația Mișcarea Populară, pe tema respectării statului de drept. El a declarat că a fost invitat la această dezbatere în calitate de conferențiar universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării. În schimb, el a declarat că nu va participa la mitingul de protest care va fi organizat sâmbătă, la București, de către PDL. Primarul din Cluj a spus că are un alt program, care nu îi permite să participe la acțiunea organizată de PDL.
Read MoreȘcoala Radu Stanca va fuziona cu Liceul de Informatică, iar Liceul Pedagogic va încorpora o grădiniță din cartierul Gheorgheni
Rețeaua de școli din orașul Cluj-Napoca va fi reorganizată. Șeful Inspectoratului Școlar Județean, Valentin Cuibus, a anunțat că Școala Generală Radu Stanca va fuziona cu Liceul de Informatică Tiberiu Popovici.
Read MoreBallet tunes in to love
When dancers are asked what drew them to the profession, the answers are often related to a love of moving. Not so Edward Clug, whose ballet Radio and Juliet headlines WA Ballet’s annual outdoor Ballet at the Quarry season, according to The West Australian.
Read MoreCatholica.ro: Regina Elisabeta va vizita Vaticanul în luna aprilie
Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, însoţită de ducele de Edinburgh, va vizita Vaticanul pe 3 aprilie şi se va întâlni cu Sfântul Părinte. Într-o declaraţie a secretariatului de presă al reginei se spune că aceasta vine la Roma ca răspuns la o invitaţie a preşedintelui italian Giorgio Napolitano şi se foloseşte de vizita în Italia „ca ocazie să îl întâlnească pentru prima oară pe Papa Francisc”. Regina Elisabeta a II-a s-a întâlnit cu Papa Benedict al XVI-lea în timpul vizitei pe care acesta a făcut-o în Marea Britanie în 2010, scrie catholica.ro.
Read MoreAlexandra Stoica: ”Investitorii, cel puțin în domeniul de real estate, sunt precum jucătorii la bursă sau brokerii de pe Wall Street”
Alexandra Stoica a devenit unul dintre cei mai cunoscuți întreprinzători din domeniul real estate. Manager al DAS Engineering Grup și expert al Romanian Green Building Council, ea vorbește în cadrul rubricii Business Report despre evoluțiile de pe această piață.
Read MoreDeputatul Mircea Irimie, propus ministru al Turismului, în locul Mariei Grapini
Unul dintre parlamentarii clujeni ar putea deveni ministru al IMM-urilor și Turismului, în locul Mariei Grapini, după ce reprezentanta Partidului Conservator a primit un loc eligibil pe lista comună a candidaților PSD, PC și UNPR pentru Parlamentul European. Deputatul Mircea Irimie, ales în colegiul din Turda, este nominalizarea oficială a Partidului Conservator Cluj.
Read MoreUcraina: Opozanţi au manifestat în faţa filialei Deutsche Bank de la Kiev
Opozanţi ucraineni au depus bancnote false colorate în roşu luni, la Kiev, în faţa filialei în Ucraina a băncii germane Deutsche Bank, pe care o acuză că se află în spatele găzduirii de fonduri ale unor apropiaţi, corupţi, în opinia lor, ai preşedintelui Viktor Ianukovici, conform Mediafax.
Read More