Autor: Claudiu Padurean

Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, a fost unul dintre principalii piloni de rezistență împotriva comunismului. Pentru acest lucru, Biserica Greco-Catolică a fost interzisă de autoritățile comuniste în anul 1948. Toți episcopii ei și cea mai mare parte a preoților și călugărilor au ajuns în închisori. Nici unul dintre cei 12 episcopi întemnițați nu și-a trădat credința. Fermitatea credinței acestor 12 ierarhi, dintre care șapte au murit după gratii, a format bazele pe care această biserică a renăscut și a ieșit la lumină din catacombele în care fusese aruncată de către comuniști. Eroismul lor a fost recunoscut de Vatican, care a a acordat titlul de cardinal episcopului Iuliu Hossu, apoi mitropolitului Alexandru Todea, iar acum arhiepiscopului major Lucian Mureșan. De asemenea, Mitropolia Greco-Catolică de la Blaj a fost ridicată la rangul de Arhiepiscopie Majoră, echivalentul unei patriarhii ortodoxe. Mai mult, Arhiepiscopia Majoră are propria sa Curie, condusă de un episcop, iar recent a fost creată și o episcopie aparte, pentru Vechiul Regat, cu sediul în București. Însă mărturia jertfei episcopilor și preoților martirizați în temnițele comuniste nu este completă fără a aminti de cei trei episcopi ai exilului românesc: Vasile Cristea, Traian Crișan și Louis Vasile Pușcaș, care au asigurat continuitatea și vizibilitatea în Occident a acestei biserici particulare românești, parte a Bisericii Universale. Astfel, deși interzisă în România comunistă, Biserica Greco-Catolică a putut să participe la mari evenimente de talie mondială, precum Conciliul Vatican II, să își asume funcții importante în Biserica Catolică, precum cea de secretar al Congregației pentru Cauzele Sfinților, ori să creeze o nouă episcopie canonică în America de Nord, pentru emigranții ardeleni și descendenții lor.