Clujul este orașul cu cel mai curat aer dintre marile orașe ale Europei. Clasamentul a fost realizat de asociația franceză Respire, cu ajutorul datelor furnizate de Agenția Europeană de Mediu.
Read MoreAutor: Claudiu Padurean
Baconschi: Intelectualii din PMP au fost marginalizaţi, am avut un sentiment de deja vu
Preşedintele Traian Băsescu şi-a ales urmaşul, în persoana Elenei Udrea. Iată ce spune la RFI Teodor Baconschi, membru al Partidului Mişcarea Populară. El deplânge faptul că la Congresul PMP, intelectualii din partid au fost „evacuaţi şi marginalizaţi”, aşa cum s-a întâmplat în trecut şi la PDL. Baconschi mai anunţă că vrea să-şi ia „un respiro, un mic semestru sabatic”, potrivit RFI.ro.
Read MoreBiserica Greco-Catolică se implică în angajarea victimelor traficului de persoane
Asociația Caritas Eparhia Greco-Catolic din Eparhia Română Unită de Cluj-Gherla se va implica în angajarea victimelor traficului de persoane, dar și a femeilor aflate în șomaj care susțin familii de tip monoparental. Caritas Cluj a obținut finanțare pentru un proiect european în valoare totală de 2,1 milioane de lei. Banii provin din Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane.
Read MoreTeologul Radu Preda, pentru ClujulCultural.ro: E important pentru un Cluj care se vrea capitală culturală să nu devină anost
Cultura bizantină poate fi un model pentru designul și arhitectura din ziua de azi, crede teologul ortodox Radu Preda. El consideră că arta și cultura bizantină ar putea inspira personalizarea, la nivel estetic, a unor proiecte importante pentru Cluj, precum viitorul sediu al Filarmonicii sau chiar aeroportul internațional din municipiu, potrivit ClujulCultural.ro.
Read MoreDebra Winger talks about the US ‘facelift epidemic’
Accepting a lifetime achievement award in Transilvania, Winger talks about her career, fracking and film vs digital, according to ScreenDaily.com.
Read MoreThe land where skilled IT workers don’t pay tax. Yes, it really exists
With fierce competition to attract investors as well as hang on to local talent, some countries are resorting not just to offering incentives to corporations to operate there, but also to IT workers themselves, according to zdnet.com.
Read MoreFany a pierdut transportul metropolitan. Unde pot să își ia banii înapoi abonații companiei
Compania de transport Fany anunţă că se va retrage din localităţile cuprinse în zona metropolitană din data de 11 iunie, potrivit reprezentanților firmei. „Având în vedere sentinţa pronunţată de Tribunalul Cluj, la data de 6 iunie, compania Fany nu va mai opera pe traseele judeţene către Floreşti, Baciu şi Chinteni. Înţelegem astfel să ne supunem prompt deciziei instanţei”, mai afirmă reprezentanţii companiei Fany. Patronii companiei sunt implicați și într-un dosar de corupție, iar Ștefan Cadar a stat două luni în arest preventiv, în timp ce Olezia Cadar a primit mandat de arest la domiciliu.
Read MoreWelcome2Cluj.com: 9.06 – 15.06 Şapte evenimente de neratat săptămâna aceasta la Cluj
Lucrurile se liniştesc puţin în oraş după cele 10 zile intense de TIFF. Filmul lasă loc şi celorlalte arte, astfel nu trebuie să rataţi expoziţia “Mari Maeştri ai picturii româneşti”, de la Continental, care pe lângă tablouri ale artiştilor autohtoni vă dau ocazia să vedeţi lucrări de Salvador Dali. Filarmonica aduce doi muzicieni din SUA pentru superbul concert „American Sounds”. Piesa de teatru Leonida gem session urmată de o dezbatere despre „agenți secreți și nume conspirative” nu trebuie de asemenea ratată. O petrecere pe acoperişul Cluj Arena şi un film încheie săptămâna, scrie site-ul partener Welcome2Cluj.com.
Read MoreVoluntarii au curățat Grădina Botanică
Pentru al IV-lea an consecutiv Fundaţia Pro West a finalizat proiectul “I love summer in Cluj”, în Grădina Botanică “Alexandru Borza”.
Read MoreRomanian Filmmakers Launch Campaign to Stop Cinema Closures
The country, which has produced an internationally acclaimed new wave of filmmakers, has lost more than 400 cinemas to closure and neglect over the past 20 years, according to hollywoodreporter.com.
Read More