Reprezentanții Muzeului Etnografic al Transilvaniei au anunțat că această instituție va serba, în 24 iunie, ziua Iei. Această sărbătoare coincide cu Sânzienele. Totodată, muzeul clujean va omagia memoria soției, respectiv surorii marelui om de stat Ion I.C. Brătianu, care au donat comunității clujene o impresionantă colecție de cămăși tradiționale românești.
Read MoreAutor: Claudiu Padurean
Record de amenzi în comuna Florești
Polițiștii locali din comuna Florești au dat, în prima jumătate a acestui an, un număr record de amenzi. ”Polițiștii locali din cadrul Serviciului „Poliția Locala” al Primăriei Comunei Florești au inițiat, de la începutul anului 2015 până în prezent, acțiuni de control pe toate domeniile de activitate ale serviciului: activități comerciale, disciplină în construcții, protecția mediului, ordine și liniște publică și circulație. Până în prezent, în anul 2015 Serviciul „Poliția Locală” a aplicat sancțiuni în valoare de 115.645 lei pentru nerespectarea obligațiilor prevăzute de legislația în vigoare pe care le au atât cetațenii cât și persoanele juridice și asociațiile de proprietari”, spun reprezentanții Primăriei Florești, prin intermediul unui comunicat de presă.
Read MoreRFI: Gabriel Oprea, propus premier pentru o lună
Premierul Victor Ponta va ieşi din spital, însă anunţă că îşi va relua activitatea abia peste o lună. În acest context, şeful Guvernului, operat la genunchi la o clinică din Turcia, a declarat că îi va cere preşedintelui Klaus Iohannis să îi încredinţeze vicepremierului Gabriel Oprea atribuţiile de prim-ministru în acest interval, potrivit RFI România.
Read MoreRL: Românii pot intra în Republica Moldova doar cu cartea de identitate
Cetăţenii români şi cei cu dublă cetăţenie, română şi moldovenească, pot intra, de la sfârşitul acestei săptămâni, în Republica Moldova doar cu cartea de identitate, după ce autorităţile din ţara vecină au adoptat un act normativ în acest sens, potrivit RomaniaLibera.ro.
Read MoreRFI: Tensiuni între România şi Austria, după afirmaţiile şefului diplomaţiei de la Viena
«Poziţia ministrului austriac de Externe este incorectă juridic și inacceptabilă din punct de vedere politic». Afirmaţia îi aparţine ministrul Muncii, Rovana Plumb, şi a fost făcută după ce şeful diplomaţiei austriece a declarat că este nemulţumit de faptul că statul său plăteşte o alocaţie de 160 de euro pentru copilul unui român care lucrează în Austria, deşi în România această indemnizaţie este mult mai mică, potrivit RFI România.
Read MoreSulley Muniru will shine at Steaua Bucharest – Basarab Panduru
The former Steaua playmaker believes the younger brother of Sulley Muntari will excel at his new club, according to Goal.com
Read MorePetrecerea care a durat o noapte întreagă. Zeci de mii de tineri s-au distrat la Cluj Never Sleeps
Cea mai scurtă noapte a anului, solstițiul de vară, a fost marcată la Cluj într-un mod aparte. 30 de evenimente culturale și sportive au fost puse în scenă sub egida Cluj Never Sleeps. De la concerte de jazz la spectacole de teatru în stradă sau videomapping pe clădirea Muzeului de Artă, evenimentele au strâns, în total, zeci de mii de clujeni, în ciuda vremii reci.
Read MoreRL: Belgia va debloca conturile ambasadelor ruse de pe teritoriul său
Ministrul belgian al Afacerilor Externe a anunţat, sâmbătă, „deblocarea”, parțială într-o primă fază, a conturilor ambasadelor ruse în Belgia care au fost înghețate pentru a pune în aplicare o decizie a justiției, provocând o reacție dură a lui Vladimir Putin, relatează AFP.
Read MoreConsulatul General al Ungariei strânge ajutoare pentru nevoiașii din Ucraina
Reprezentanții Consulatului General al Ungariei din Cluj colectează ajutoare pentru nevoiașii din Ucraina. Donațiile vor fi distribuite prin intermediul Bisericii Reformate din Bereg, una dintre cele mai importante instituții de cult ale maghiarilor din Ucraina.
Read MorePPU a atras un consilier local din Câmpia Turzii
Noul partid politic, creat de dizidenții din PC, a reușit să atragă primul său consilier local din județul Cluj. Este vorba de Ludovic Csutak, consilier în Câmpia Turzii, care va activa în cadrul Partidului Puterii Umaniste.
Read More