Unul dintre sanctuarele de la Sarmisegetuza Regia, capitala antică a Daciei, a fost vandalizat de niște muncitori pakistanezi. Ei au scrijelit pietrele dintr-una dintre incintele dreptunghiulare situate în dreapta zonei sacre. Sanctuarele și fortificația de la Sarmisegetuza Regia reprezintă un sit aflat în patrimoniul mondial al umanității, înscris pe lista UNESCO. Sanctuarele dacice au fost distruse după ce orașul a fost cucerit de romani, în al doilea război purtat de împăratul roman Traian împotriva regelui dac Decebal. Ruinele acestor temple reprezintă unul dintre cele mai importante monumente antice din România,…
Read MoreAutor: Claudiu Padurean
SportinCluj: Andrei Peteleu, împrumutat de CFR Cluj la Universitatea Cluj
Fundașul Andrei Peteleu, în vârstă de 31 de ani, a fost împrumutat de CFR Cluj la Universitatea Cluj. Potrivit transfermarkt, valoarea jucătorului este de 250.000 de euro, potrivit SportinCluj.ro. Antrenorul Universității Cluj, Ioan Ovidiu Sabău, încearcă să întărească lotul pe care îl are la dispoziție. Alături de Andrei Peteleu, Universitatea Cluj l-a mai transferat pe fundașul George Cîmpanu, de 22 de ani, de la CSU Craiova. Valoarea de piață a jucătorului este de 800.000 de euro.
Read MoreTestingScool dă start unui nou curs Explorer – Cursul ține 10 săptămâni
„Te ajutăm să devii un tester autentic, chiar dacă acum nu ai experiență în domeniu” – aceasta este promisiunea TestingScool, platforma de educație și mentorat girată de Romanian Testing Conference, cel mai important eveniment dedicat testerilor din Europa Centrală și de Est. Persoanele care vor să înceapă o carieră în testing, să învețe și să se pregătească practic pentru acest pas se pot înscrie la cea de-a doua ediție a cursului Explorer, program dedicat celor care nu au încă experiență în IT. Întâlnirile au loc online, săptămânal, astfel că pot…
Read MoreCluj Insider: Peste 20 000 de candidați, așteptați la Târgul de Cariere
Târgul de Cariere revine la Cluj cu ediția de toamnă. La aceasta, sunt așteptați peste 20 000 de candidați, potrivit organizatorilor, potrivit ClujInsider.ro. Ediția din primăvara acestui an a reunit 19 246 de candidați și 204 angajatori, care au oferit un total de 8 765 de locuri de muncă. De asemenea, Târgul de Cariere a înregistrat un număr de 75 561 de vizitatori online, în timp ce interviurile cu reprezentanții companiilor, transmise direct de la evenimente, au avut un număr de 25 800 de vizualizări. În ceea ce privește profilul…
Read MoreBuru, una dintre cele mai frumoase destinații turistice
Una dintre cele mai frumoase destinații turistice din Transilvania este satul Buru. Este vorba de o localitate tipică de moți de pe Valea Arieșului, care reprezintă locul perfect pentru cei care vor să plece în excursii spre Cheile Borzești, spre Cheile Runcului, spre Piatra Secuiului de la Remetea sau spre Cheile Turzii. Cel mai important monument istoric din Buru este o biserică din lemn care a fost construită de Horea, liderul răscoalei din 1784. Satu Buru îi atrage pe turiști prin frumusețea peisajelor sale. Primele zile de toamnă sunt ocazia…
Read MoreCum a rămas Clujul fără o grădină zoologică publică
De mai mult de un deceniu și jumătate, județul Cluj a rămas fără o grădină zoologică publică. Singura grădină zoo care funcționa în județ, cea de la Turda, a fost închisă în anul 2007, iar autoritățile locale au fost incapabile să ducă la bun sfârșit proiectul care viza redeschiderea ei. În timp ce, la Turda, autoritățile locale întârzie să redeschidă grădina, un sas care a emigrat în Germania, apoi s-a întors acasă, a deschis pe cont propriu un parc zoo în satul Sălicea, comuna Ciurila. Grădina zoologică din Turda a…
Read MoreSportinCluj: CFR Cluj transferă un fundaș format la Padova
CFR Cluj va transfera un tânăr fundaș format la Padova. Este vorba de românul Matei Ilie, de 20 de ani, care și-a petrecut ultimii șase ani în Italia, potrivit SportinCluj.ro. După cinci ani petrecuți la Padova, el a decis să își rezilieze contractul cu echipa italiană și să semneze cu clujenii. CFR Cluj a transferat mai mulți tineri fotbaliști de origine română formați în Italia. Unii dintre ei au reușit să devină titulari, precum portarul Răzvan Sava ori atacantul Daniel Bîrligea. Foto: Gazeta Sporturilor citește și: SportinCluj: Victorie categorică a…
Read MorePrima zi la Jazz in the Park: Ritmuri captivante într-un cadru fermecător
O explozie de energie, ritmuri captivante și bună dispoziție. Așa poate fi caracterizată prima zi a celei de-a 11-a ediții a festivalului Jazz in the Park care a debutat vineri, 1 septembrie, în Parcul Etnografic ”Romulus Vuia” din Cluj-Napoca. Sub cerul senin al orașului, scena Hill a fost martora unui spectacol muzical memorabil susținut legendarii Fun Lovin’ Criminals, precum și de JazzQuarters Trio, Andra Botez și Alexandru Andrieș. În același timp, pe scena Backyard by BRD, Daykoda, Jan Gunnar Hoff Trio, Theo Croker și Billy Cobham au răsfățat publicul cu…
Read MorePompierii clujeni au intervenit la o stație de încărcat butelii de oxigen
Pompierii clujeni au intervenit în această dimineață la o societate comercială care se ocupă cu încărcarea buteliilor de oxigen. Intervenția a avut loc după ce angajații societății au constatat că există o scurgere dintr-un rezervor de 10.000 de litri. Nu existau flăcări și nu au existat victime, spune purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Avram Iancu” din Cluj, Andrei Biriș. Pompierii au intervenit cu opt autospeciale pentru stins incendii, cu două autoscări și cu două echipaje SMURD, secondate de un echipaj de Ambulanță și mai multe echipaje…
Read MoreCluj Insider: UE finanțează achiziția a 37 de trenuri electrice în România
Comisia Europeană a alocat peste 52 de milioane de euro pentru achiziția a 37 de trenuri electrice în România. Anunțul a fost făcut de comisarul european pentru Coeziune și Reforme, Elisa Ferreira, potrivit Transylvania Today. Trenurile vor deservi 13 rute interregionale din România. Banii provin din Fondul European pentru Dezvoltare Regională, potrivit ClujInsider.ro. Fiecare tren va avea capacitatea de minim 300 de pasageri. Utilizarea trenurilor electrice în rețeaua publică de transport feroviar va ajuta România să atingă obiectivele asumate în cadrul Green Deal. Trenurile electrice de ultima generație vor lega Bucureștiul…
Read More