Capitala Republicii Moldova va fi gazda unui proiect educațional inedit pentru Chișinău. Este vorba de prima școală profesională de IT, care va pregăti analiști-programatori pentru companiile care activează în domeniul producției de programe informatice. Academy+Plus Chișinău va oferi cursuri gratuite în domeniul programării, cu ajutorul unor platforme electronice realizate de specialiștii Școlii 42 din Paris și dezvoltate de specialiștii Academy+Plus Cluj-Napoca.
Read MoreAutor: Bianca Pădurean
Cu bicicleta gratis prin Cluj: află care este regulamentul programului de bike sharing
La Cluj a fost dat în folosinţă sistemul de închiriere de biciclete în regim “self service”, printr-un program finanţat din fonduri europene. Clujenii pot închiria gratuit, timp de o oră orice bicicletă, pe care apoi o pot lăsa în următoarea staţie de pe traseu. După prima oră de folosinţă gratuită, se percepe o taxă de 2 lei pe oră. Municipalitatea speră că tot mai mulţi şoferi vor renunţa la maşinile proprii pentru a folosi bicicletele gratuite. De asemenea, programul se adresează şi celor care călătoresc cu mijloacele de transport în comun.
Read MoreSpectacolul grupului LOS VIVANCOS a fost anulat
Spectacolul grupului LOS VIVANCOS, ce ar fi trebuit să se desfășoare în data de 22 decembrie la Sala Palatului din București, a fost anulat.Decizia organizatorilor privind anularea acestui eveniment, survine ca urmare a interesului scăzut al publicului spectator, reflectat numărul mic de bilete vândute până la acest moment.
Read MoreStudenţii de la UTCN, campioni în construcţia podurilor din spagetti
Echipa de studenți a Universității Tehnice din Cluj-Napoca a câștigat, pentru a doua oară, locul I la competiția de construire a podurilor din paste făinoase. Echipa ”Kamikaze” formată din studenți ai anului III din cadrul Facultății de Construcții a Universității Tehnice din Cluj-Napoca, a câștigat, luni, 9 noiembrie 2015, locul I la competiția Spaghetti Bridge Building, care a avut loc la Debrecen, Ungaria.
Read MoreCompania elveţiană Trisa donează peste 150.000 de periuţe de dinţi copiilor din România
Peste 150.000 de periuţe de dinţi de cea mai bună calitate, fabricate în Elveţia, vor fi donate copiilor români pentru a-i ajuta să aibă o igienă orală mai bună. În fiecare an, Trisa donează peste 100.000 periuţe de dinţi de calitate premium pentru copiii defavorizaţi din întreaga lume. Din 1998, mai mult de 3 milioane de periuţe de dinţi au fost donate copiilor din intreaga lume. În acest fel, compania Trisa doreşte, astfel, să contribuie la ameliorarea sănătăţii copiilor din ţările deficitare la acest capitol. Mulţi copii din ţări cum ar fi Irak, India, Siria, Corea de Sud, Tunisia, Cambogia, Belarus etc. au beneficiat de aceste donaţii din partea firmei elveţiene.
Read MorePROTEST LA FINANŢE: Angajaţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală protestează la Bucureşti. Clujul se solidarizează, dar nu încetează lucrul
Angajaţii din cadrul direcţiilor de finanţe din ţară protestează la Bucureşti, în faţa Ministerului Finanţelor Publice. Colegii lor din toată ţara întrerup lucrul cu publicul şi protestează în fața administrațiilor județene ale finantelor publice, între orele 11 şi 13. Clujul se solidarizează cu protestul de la Bucureşti, însă nu înrerupe lucrul.
Read MoreGame of Codes – concursul pentru liceenii pasionați de IT cu premii de peste 2000 de euro
Liceenii pasionați de informatică sunt invitați la cea de-a doua ediție Game of Codes, un concurs în care liniile de cod se joacă într-o cursă de 12 ore. Concursul maraton are loc sâmbătă, 14 noiembrie la Cluj-Napoca, la sediul școlii alternative ACADEMY+PLUS, organizatorul acestuia. Tematica acestei ediții de Game of Codes se bazează pe jocul Angry Birds. Elevii trebuie să implementeze un joc de acest tip în limbajul de programare dorit. Se vor folosi algoritmi inteligenți și optimizări, iar miza sunt premiile de peste 2000 de euro.
Read MoreAndré Rieu – profund afectat de incendiul din Clubul Colectiv, a îngenunchiat la locul tragediei
Violonistul olandez André Rieu a ajuns la București astăzi pentru a aprinde o lumânare și a depune flori în fața clubului Colectiv, în care au fost uciși zeci de oameni și mulți sunt grav răniți în urma incendiului izbucnit în club. Timp de 30 de minute, artistul a stat între oameni, a îngenuncheat și s-a rugat împreună cu ei.
Read MoreFestivalul SoNoRo se apropie de Cluj: patru concerte la sfârșitul săptămânii
Festivalul SoNoRo se apropie de Cluj-Napoca, unde ediția aniversară cu numărul zece va ajunge vineri seara, după un periplu la București și Arad. În total, peste 35 de artiști internaționali, muzicieni binecunoscuți publicului SoNoRo și membri de renume ai elitei muzicale europene, iau parte anul acesta la festival, în cadrul celor 18 întâlniri cu melomanii din București, Arad, Cluj-Napoca și Bistrița: pianistul Konstantin Lifschitz, violoniștii Gilles Apap, Philippe Graffin, Anna-Liisa Bezrodny, Marc Bouchov, Alissa Margulis, Daniel Rowland, violonceliștii Alexander Bouzlov, Alexander Chaushian, Jan-Erik Gustaffson, clarinetistul Michel Lethiec, acordeonistul Srdjan Vukasinovic, duo-ul Lucian Ban și Mat Maneri, Cvartetul Casal și orchestra elvețiană Chaarts.
Read MoreCremele cu lapte şi miere, produse la Cluj (P)
Compania clujeană Cosmetic Plant a lansat, de curând, o nouă gamă de produse cosmetice numită Miere şi Lăptişor de matcă. Reprezenentanţii firmei speră ca noua gamă să aibă un impact pozitiv în creşterea business-ului în acest an. Cele şase produse nou-lansate sunt concepute pentru îngrijirea tenului normal/uscat.
Read More