Asistenta Florentina Cîrstea, arestată preventiv pentru 29 de zile, în cazul Giuleşti


Judecătoria Sectorului 6 a decis, marţi, să emită un mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile pe numele asistentei care trebuia să se afle în salonul distrus de incendiu la Maternitatea Giuleşti. Judecătorii au admis, astfel, propunerea Parchetului General. Decizia nu este una definitivă, ci poate fi atacată cu recurs, acesta urmând să se judece în termen de trei zile.Procurorii susţin că asistenta Florenitna Cîrstea a lipsit timp de 12 minute din secţie, exact în momentul în care a izbucnit incendiul. Ei arată în motivare că asistenta a sfidat atribuţiile înscrise în fişa postului.
Înainte de pronunţarea deciziei, avocata Florentinei Cîrstea, Simona Luciana Pârvu, a declarat că asistenta era una exemplară, care a refuzat postul de şefă de secţie, din dragoste pentru copii. Pârvu susţine că, în momentul în care asistenta a ajuns în salon, aceasta a încercat să spargă mai multe geamuri pentru a lăsa aerul să intre.
Avocata a mai declarat că asistenta a părăsit salonul pentru a merge la toaletă şi că ar fi anunţat o colegă de la secţia de cezariene căriea i-ar fi cerut să supravegheze copiii de la reanimare, însă aceasta fusese chemată în sala de operaţii.
Florentina Cîrstea a fost reţinută, luni, sub acuzaţia de ucidere din culpă şi vătămare corporală gravă din culpă. Potrivit procurorului Marius Iacob, asistenta a părăsit în mod nejustificat încăperea, făcând imposibilă luarea primelor măsuri.
Cinci bebeluşi au murit şi alţi şase au fost grav răniţi, săptămâna trecută, în urma incendiului care a izbucnit la Maternitatea Giuleşti.

Related posts

Leave a Comment