Arta viorii, predată în cadrul unui curs de vară

În perioada 14-18 iulie 2025, Școala Populară de Arte „Tudor Jarda” din Cluj-Napoca organizează un curs de vară dedicat studiului viorii.

Activitățile se vor desfășura zilnic, între orele 10:00 și 13:00, în sala 4E a școlii.

Cursul este coordonat de expert Nicoleta Șiclovan și se adresează cu precădere copiilor cu vârste cuprinse între 5 și 17 ani, aflați la nivel începător sau persoanelor cu 2–3 ani de experiență în studiul viorii.

Proiectul își propune să încurajeze interesul pentru muzică, să descopere și să sprijine talentele în formare El are ca temă generală „Călătorie muzicală cu vioara prin lume”. Participanții vor avea ocazia să învețe piese reprezentative din diverse spații culturale și să se familiarizeze, totodată, cu ritmuri, stiluri și elemente de istorie muzicală.

Participarea este gratuită, dar numărul de locuri este limitat. Este necesar ca fiecare participant să dețină propria vioară.

Înscrierile se desfășoară în perioada 7-11 iulie 2025 și se realizează prin completarea fișei de înscriere, disponibilă online la adresa www.scoaladearte.ro/curs-de-vara-vioara-2025.

Formularul poate fi depus fizic, la sediul Școlii Populare de Arte „Tudor Jarda” din Cluj-Napoca sau transmis electronic, la adresa de email: scoaladeartecluj@yahoo.com.

Dosarul de înscriere trebuie să conțină fișa de înscriere completată, copie a actului de identitate și acordul referitor la prelucrarea datelor cu caracter personal (GDPR).

Related posts

Leave a Comment