Apostolii Unirii, celebrați la Cluj

Alianța Națională pentru Restaurarea Monarhiei, Clubul Monarhiștilor Cluj și Asociația Cluj Today vă invită la comemorarea Apostolilor Unirii. Evenimentul va avea loc la capela greco-catolică Sfântul Iosif, de la demisolul Catedralei Martirilor și Mărturisitorilor Credinței din Secolul XX (în construcție) din Piața Timotei Cipariu. Vor fi comemorați Regele Ferdinand I cel Loial, Regina Maria, Cardinalul Iuliu Hossu, Iuliu Maniu, George Pop de Băsești și toți cei care au făcut posibilă Ziua Unirii, 1 Decembrie 1918.Slujba de pomenire va fi oficiată de părintele Mircea Marțian. La ceremonie va participa și Viorica Pop Crăciun, rudă cu George Pop de Băsești și docent la Universitatea din Muenster, unde a condus vreme de un deceniu catedra de limba română.

Cu această ocazie, va fi reiterat apelul monarhiștilor clujeni pentru adoptarea a două zile naționale: 10 Mai – Ziua Independenței și 1 Decembrie – Ziua Unirii. Acest model este larg răspândit în Europa Centrală. Ungaria are trei zile naționale, iar Polonia două. Evenimentul va începe de la ora 09.00, cu Sfânta Liturghie. Apoi, de la ora 10.00, va fi oficiată o rugăciune solemnă pentru Apostolii Unirii, urmată de o proiecție a fotografiilor realizate la Alba Iulia, la 1 Decembrie 1918, de către artistul Emanoil Mârza.

Related posts

Leave a Comment