Ambasadorul Republicii Ungaria, în vizită la Cluj-Napoca

Ambasadorul Republicii Ungaria în România, Zákonyi Botond a fost astăzi în vizită la Cluj-Napoca. Excelenţa Sa a fost însoţit de Consulul General al Ungariei la Cluj-Napoca, Magdó János şi de secretarul general al Ambasadei, Pal Andras. Vizita ambasadorului maghiar, una dintre primele făcute după preluarea mandatului, are drept scop întărirea relaţiilor de colaborare şi comunicare, atât cu reprezentanţii minorităţii maghiare, cât şi cu autorităţile publice locale şi judeţene din Transilvania.
În cadrul întâlnirii pe care a avut-o cu primarul Emil Boc s-a discutat despre posibilităţile de colaborare pe plan economic, cultural şi universitar dintre Cluj-Napoca şi oraşele din Ungaria. Forumul de afaceri româno-maghiar de la Cluj-Napoca şi Budapesta a fost un alt subiect abordat.
Zákonyi Botond se află pentru prima dată în municipiul Cluj-Napoca de la numirea în funcţia de Ambasador al Republicii Ungaria în România şi a precizat că sprijină cele două proiecte importante pentru municipiul nostru, Cluj-Napoca – Capitala Europeană a Tineretului în 2015 şi Cluj-Napoca – Capitala Culturală Europeană 2021.
În cadrul vizitei de la Consiliul Judeţean, preşedintele Horea Uioreanu, le-a prezentat oficialilor maghiari o retrospectivă a principalelor proiecte derulate şi implementate pe parcursului acestui an de către forul administrativ judeţean, o atenţie aparte fiind acordată însă şi instituţiilor care funcţionează sub autoritatea Consiliului Judeţean şi care pot colabora cu entităţi similare din Ungaria. De asemenea, au fost evocate relaţiile de cooperare dintre judeţul Cluj şi Ungaria, relaţii concretizate, pe lângă deschiderea faţă de companiile din ţara vecină şi de programele comune de colaborare, prin încheierea, încă din anul 2001, a unor protocoale de colaborare cu două judeţe din ţara vecină, Baranya şi Fejer. În acest context, a fost subliniată din nou necesitatea aprofundării relaţiilor de cooperare dintre România şi Ungaria, cu accent pe dezvoltarea relaţiilor culturale, dar şi a celor  economice.
“Ne bucură faptul că una dintre primele vizite de lucru ale noului Ambasador al Ungariei la Bucureşti a fost întreprinsă la Consiliul Judeţean Cluj. Acest fapt demonstrează importanţa pe care judeţul nostru, model de bune practici în ceea ce priveşte multiculturalismul şi convieţuirea multietnică, o va avea în cadrul demersurilor domniei sale de aprofundare a colaborării româno-maghiare, în beneficiul reciproc al ambelor părţi.”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu.
La rândul lor, oaspeţii maghiari şi-au exprimat dorinţa ca autorităţile clujene şi cele din Ungaria să deruleze mai multe proiecte comune. Concomitent, excelenţele lor au precizat că vor face lobby pe lângă o campanie maghiară pentru deschiderea unei rute aeriene directe între municipiul Cluj-Napoca şi capitala Ungariei, Budapesta. De asemenea, se au în vedere şi alte proiecte referitoare la dinamizarea schimburilor economice bilaterale şi atragerea de noi investitori, depunerea în comun a unor proiecte cu finanţare europeană de către instituţiile aflate sub autoritatea Consiliului Judeţean şi instituţii omoloage din Ungaria, efectuarea de diverse schimburi de experienţă sectoriale, atragerea de turişti maghiari în judeţul nostru.

Related posts

Leave a Comment