Alături de ambasadorul Marii Britanii, vor mai vorbi la Leadership Concert fostul ministru al Educaţiei, Theodor Paleologu, diplomatul de carieră american Carl Siebentritt şi directorul Royal School in Transylvania, Julian Hingley. Între discursuri, vor încânta audienţa cu arii din opere celebre Anatholis şi Classis. Evenimentul este găzduit de dirijoarea americană Elizabeth Askren. Discursurile vor fi în română şi engleză, iar organizatorii vor asigura şi traducere la cască.
Fiecare participant este invitat să aducă o carte pentru copii în engleză, germană, franceză, italiană, spaniolă, maghiară sau română. Aceste cărţi vor face parte din viitoarea bibliotecă găzduită de Royal School, care va purta numele Alteţei Sale Regale Principelui Radu.
Cei care nu au acasă cărţi pe care le pot dona, pot cumpăra, în seara concertului, cărţi pentru viitoarea bibliotecă, de la standurile Cărtureşti şi Tutimi şi Titoc (singura librărie din Cluj exclusiv pentru copii) amenajate în foaierul Auditorium Maximum.
Cei care doresc să participe la acest eveniment inedit îşi pot procura bilete cu 50, 100 sau 200 de lei de pe biletmaster.ro.