Greşit! Este greşit pe internet anul 1991, când ea ar fi început să predea la Bloomington. Eu am cunoscut-o pe Virginia Zeani în iunie, 1987, în Bloomington. Iar soţia mea o vizitase tot acolo, cu aproape un an înainte. În iunie, ’87 mi-am stabilit întâlnire cu Charles Webb, decanul Facultaţii de Muzică şi cu dr. Malcolm Brown, şeful catedrei de muzicologie. Soţia mea urma să intre într-un program de doctorat. Facultatea de Muzică / Muzicologie este una din cele mai bune din SUA şi din lume. Ulterior am dirijat orchestrele de studenţi, care au fost mai bune decât multe orchestre profesioniste mari din SUA şi din lume. Am sunat-o pe Virginia Zeani şi m-a invitat acasă.O casă mare, într-un cartier frumos. A vândut casa cu un profit de 25 000 de dolari. Şi-a cumpărat alta aproape în acealşi loc. Era o femeie extraordinar de pragmatică. I-am dus un buchet de flori şi a notat pozitiv că “numai un român putea să-mi aducă flori”. Era îmbrăcată şi machiată ca o divă mai în vârstă. M-a servit cu sarmale făcute de ea. Erau foarte bune. Ca la noi în Transilvania. S-a născut în Solovăstru, judeţul Mureş. Ne-am născut în acelaşi judeţ. A plecat în Italia unde la 19 ani a terminat canto cu Aureliano Pertile, preferatul lui Arturo Toscanini. A urmat o carieră de peste 30 de ani, cântând în peste 60 de titluri, pe cele mai mari scene din lume. Ieşit din comun este că a cântat Violetta din “La Traviata”, în aproape 500 de spectacole. A fost un mare nume în anii ’50 şi ’60 în repertoriu “Bel Canto”. Ştia de la soţia mea cum am ajuns în America. Privind profesia mea de dirijor nu a fost prea optimistă. Totuşi am reuşit, chiar în Bloomington. L-am cunoscut pe soţul ei, Nicola Rossi-Lemeni, un bas de renume. Provenea dintr-o familie de vechi nobili italieni şi asta se vedea pe el. Avea o voce gravă, puternică. Arăta încă foarte bine ca bărbat. Mi-a arătat piscina iar cu un zâmbet plin de subânţeles mi-a spus că “îi place când vin studentele să facă baie”. A trecut în nefiinţă mult prea devreme. Ulterior am aflat că au fost căsătoriţi peste 30 de ani, aveau un baiat, medic la Roma, iar ca bârfă, că Rossi-Lemeni a mai fost căsătorit înainte cu fata lui Toscanini. Nu am o confirmare a poveştii, poate o invenţie. Au urmat 6 ani frumoşi, pe care i-am trăit în Bloomington. Am avut câteva “ciocniri”. Prima a fost în decembrie 1989, când dirijam G. F. Haendel, “Messiah” cu Indianapolis Chamber Orchestra, eram sub o tensiune incredibilă văzând la TV violenţele din România. M-am certat cu soliştii vocali, toţi studenţi ai lui Virginia Zeani şi Rossi-Lemeni. Plângând literalmente, mi-am cerut iertare. A doua a fost când fata noastră a cântat la o serbare românească, iar Virginia Zeani mi-a spus că fata trebuie să înceapă studiul de canto cu ea. Am evitat un răspuns afirmativ. S-a supărat. A treia a fost când mi-a telefonat să-mi ceară să-l urmaresc pe băiatul lui Sergiu Celibidache (tot Sergiu), care a venit la Bloomington să studieze regie de operă. I-am spus că nu am făcut în viaţa mea aşa ceva. S-a supărat. Am vorbit de două ori cu Sergiu. Era un băiat bine crescut şi matur. Mi-a spus că înţelege foarte bine româneşte, dar nu are exerciţiu în vorbire. De la el am aflat că Virginia Zeani era prietenă veche, din tinereţe, cu Maestrul Sergiu Celibidache, respectiv cu mama lui, soţia maestrului, Ioana Celibidache.
Sunt restabilit definitiv la Cluj. Sporadic călătoresc în SUA.Ultima dată am locuit la prietenul meu Eugen Albulescu, în estul Pennsylvaniei, pianist şi dirijor, fost student la Bloomington. Mi-a spus că Virginia Zeani s-a pensionat şi s-a mutat în Florida. Din presa de la Cluj, am aflat că i s-a acordat titlul de “Doctor Honoris Causa”, a Universităţii Babeş-Bolyai, la solicitarea Colegiului Greco-Catolic. Nu eram atunci la Cluj. Mi-ar fi plăcut să o revăd. Am iubit-o pentru tenacitatea cu care-şi ducea planurile până la capăt. Sunt mândru că am cunoscut-o pe cea mai frumoasă voce din Transilvania, care prin repertoriu “Bel Canto”, a făcut ca arta cântului din ţinutul meu să fie cunoscută în întreaga lume. Sunt fericit că am trăit să mănânc sarmale acasă la Virginia Zeani.
