După o şedinţă maraton de 9 ore, Guvernul Boc a aprobat restructurarea a aproape 60.000 de bugetari. Totodată, Executivul a aprobat impunerea taxei pe clădiri. Guvernul a dublat şi taxa pentru maşinile de lux.59.000 de bugetari vor fi daţi afară, aşa a decis Guvernul Emil Boc, la capătul unei şedinţe-maraton de 9 ore. Jumătate dintre aceştia vor fi concediaţi din administraţiile locale, iar restul din ministerele Administraţiei, Muncii, Educaţiei şi Agriculturii. Disponibilizările de personal vor fi efectuate pe baza standardelor de cost, au declarat pentru MEDIAFAX surse oficiale.
Agenţiile guvernamentale care nu au fost înfiinţate pe baza unor directive ale Uniunii Europene sau prin legi organice vor fi desfiinţate de Guvern şi transformate în direcţii de minister, iar unităţile subordonate ministerelor vor fi coordonate de o singură structură la nivelul instituţiei.
„Astăzi am ajuns la restructurarea aparatului de stat, după ce anul trecut am restructurat agenţiile de stat. Am adoptat o OUG privind completarea legii finanţelor publice locale. Lucrăm de patru luni la această modificare. Ordonanţa are două componente majore: o disciplină fiscală la nivel local prin măsuri care vizează prevenirea estimării veniturilor şi că nu se vor putea face angajamente noi înainte de a plăti datoriile. Nu poţi consuma mai mult decât produci. A doua componentă este cea a normativelor de personal. Cu toţii ne plângem că avem un aparat supradimensionat, pentru a putea asigura un cadru la nivel naţional cu plafoane maximale”, a declarat premierul Emil Boc.
Premierul s-a ferit să ofere un număr exact de oameni care vor fi daţi afară: „Astăzi am adoptat mai multe OUG prin care ministerele să poate continua procesul de restructurare prin HG-uri de guvern. Procesul nu pleacă de la un obiectiv, avem de dat afară un anumit număr de persoane. În scrisoarea cu FMI avem un plafon de cheltuieli bugetare. Nu aş vorbi de un număr concret. Plecăm de o analiză funcţională, ca administraţia să fie eficientă.”
„România are 3.321 de unităţi teritorial administrative. La 31 noiembrie, 2456 nu au reuşit să-şi plătească salariile din taxe locale. 11 municipii şi toate cele 41 consilii judeţene. În administraţia publică locală la 31 noiembrie 2009 lucrau 701.498 de persoane. 70% din personalul din administraţia publică lucrează în educaţie, asistenţă medicală şi socială. Actul normativ nu se referă la aceştia”, a declarat ministrul Administraţiei şi Internelor, Vasile Blaga.
“Numărul de posturi peste normativ este de 53.432 de persoane, deci personal de disponibilizat pentru respectarea normativului de bază 38.666. Vorbim de o reducere de personal de 26% şi de o economie de peste 1,5 miliarde de lei, a declarat Blaga.
Premierul Emil Boc le ceruse sâmbătă miniştrilor să vină până miercuri cu măsurile de reorganizare a ministerelor, a direcţiilor şi agenţiilor aflate în subordine. Statisticile arată că peste 2.500 de primării şi consilii judeţene nu mai adună bani pentru a susţine cheltuielile de personal, mai ales că în unele localităţi numărul angajatilor depăşeşte necesarul chiar şi cu 2.000.