Suporterii din România vor putea consuma din nou bere și alte băuturi slab alcoolizate direct pe stadioane și în incintele sportive.
Președintele României, Nicușor Dan, a semnat decretul de promulgare a legii ce modifică Legea nr. 4/2008 privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazia competițiilor sportive, precum și Legea nr. 60/1991 privind adunările publice.
Decizia vine la trei săptămâni după ce proiectul a trecut de votul Camerei Deputaților, camera decizională.
Regulile noilor facilități: Pahar fără capac și reguli speciale la loje
Noua legislație stabilește condiții clare pentru comercianți și organizatori:
– până la 5,5% volum de alcool: în tribune și în zonele generale ale arenelor sportive va fi permisă comercializarea, distribuirea și consumul de băuturi fără alcool și de băuturi slab alcoolizate (cu o concentrație de până la 5% – 5,5% în volum);
– servire exclusivă în recipiente sigure: băuturile vor fi servite strict în pahare fără capac, fabricate din hârtie sau material plastic, pentru a preveni riscurile de securitate:
– meniu extins în zonele VIP: în spațiile private dedicate, loje sau zone premium prevăzute cu facilități proprii de catering, organizatorii pot distribui și vin, indiferent de concentrația alcoolică a acestuia.
Suporterii susțin că decizia este una bună.
„Sincer, cred că e o soluție bună, de obicei mai servim cateva beri când este meci și dacă ne lasă să o servim pe stadion, evităm situațiile neplăcute în care unii dintre noi consumă alcool înainte de meci și vin gata amețiți și atunci și cheful de scandal din galerie e unul mult mai mare” spune Mihai, suporter „U” Cluj.
„Majoritatea dintre noi nu merg la VIP, mergem în tribune și, să fim sinceri, de multe ori nu mergem doar pentru meci, că mergem și pentru socializare, spectacol și distracție și nu e chiar placut să stai „pe uscat” cât durează toată distracția, așa că berea fiind și o băutură alcoolică slabă este bine-venită pentru noi” adaugă Radu, un susținător al CFR Cluj.
Starea vădită de beție rămâne strict interzisă
Deși cadrul legal devine mai permisiv, normele de siguranță pe stadioane rămân ferme. Spectatorilor le este interzis în continuare accesul în arene în stare vădită de ebrietate sau ajungerea în această stare pe parcursul evenimentului. Totodată, rămâne interzisă încercarea de a introduce băuturi alcoolice din afara stadionului.
Inițiatorii și susținătorii legii consideră că această măsură va diminua cazurile de abuz de alcool realizat în graba de dinaintea meciurilor (în afara arenelor) și va aduce venituri suplimentare substanțiale cluburilor sportive și organizatorilor, aliniind România la practicile din marile campionate europene.
