Clujul, vizat de o atenționare de viituri și inundații

O atenționare hidrologică, valabilă în intervalul 23 iunie, ora 12:00 – 24 iunie, ora 09:00, privind posibile fenomene hidrologice periculoase pe mai multe râuri din România, a fost emisă de către Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA).

Fenomenele pot fi amplificate de precipitațiile prognozate și de propagarea acestora în rețeaua hidrografică.

În județul Cluj, riscul este asociat în special cursurilor de apă mici și afluenților Arieșului, unde pot apărea depășiri ale cotelor de atenție. Pe lângă Cluj, atenționarea de cod galben vizează extins mai multe bazine hidrografice importante din țară, între care Someșul Mare, Crișul Negru, Crișul Alb, Mureș, Timiș, Bega, Nera, Cerna, Jiu, Olt, Argeș, Dâmbovița, Ialomița și Buzău, dar și afluenți ai Dunării din sectorul amonte de confluența cu râul Desnățui.

În intervalul menționat, se pot produce scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, precum și viituri rapide pe râurile mici, cu posibile inundații locale în zonele vulnerabil, potrivit hidrologilor.

Astfel, autoritățile recomandă monitorizarea atentă a evoluției situației hidrologice și respectarea indicațiilor transmise de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și de Administrația Națională Apele Române, în special în zonele unde există risc crescut de depășire a cotelor de atenție.

Related posts

Leave a Comment