Tainele produselor din palmele ardelenilor prezentate la un târg din centrul municipiului Cluj-Napoca

În perioada 3 – 12 octombrie 2025, în Piața Unirii, se va desfășura evenimentul „Zestrea – Taine din palmă de ardelean”.

Evenimentul reprezintă o completare a târgurilor Produs de Cluj și aduce, în centrul orașului, bunătăți de toamnă și produse realizate de producători locali și regionali.

Acesta reunește meșteșuguri, gastronomie tradițională și produse autentice, într-un cadru care apropie publicul de valorile satului ardelean și de identitatea culturală a locului.

Programul va fi întregit de momente artistice susținute de ansambluri folclorice și interpreți locali, care vor aduce pe scenă cântecul și jocul tradițional, ca expresie a patrimoniului cultural al zonei.

Astfel, timp de 10 zile orașul devine un spațiu de întâlnire între generații, între artă și util, între identitate și modernitate.

Proiectul răspunde priorității de susținere a culturii locale și de valorizare a producției tradiționale, în mod sustenabil și echitabil.

Intrarea la eveniment este liberă.

Related posts

Leave a Comment