Pacea de la Westfalia, semnată în Octombrie 1648 la Osnabruck și Munster, a pus capăt Războiului de 30 de ani și a adus pacea în Sfântul Imperiu Romano-German. Au fost implicate: Împăratul Imperiului Romano-German, regatele Franței și Suediei și diverși prinți germani, fapt ce a marcat sfârșitul unui conflict devastator în care s-au pierdut în jur de opt milioane de vieți.
Europa a fost devastată de Războiul de 30 de ani și de Războiul de 80 de ani, care au provocat pierderi masive de vieți și resurse. Războiul de 80 de ani a fost o luptă pentru independența Olandei față de Spania catolică, în timp ce Războiul de 30 de ani a fost cel mai mortal dintre războaiele religioase europene, a implicat multe națiuni și a trecut de la conflictul religios la cel politic. Cu până la 8 milioane de morți și pierderi materiale, nevoia de pace a devenit urgentă pentru toate părțile implicate în conflict.
Discuțiile de pace au început la Koln în 1636, dar au fost amânate de Franța, care a cerut includerea tuturor aliaților săi. Negocierile preliminare au avut loc la Hamburg în anul 1641. Discuțiile finale au avut loc în orașele neutre Munster și Osnabruck.
Munster a găzduit negocierile dintre Sfântul Imperiu Roman și Franța, precum și pacea olandezo-spaniolă care a pus capăt Războiului de Optzeci de Ani. Suedia a negociat separat cu Imperiul la Osnabruck, un oraș mixt, catolico-luteran, aflat sub control protestant.
Negocierile de pace au durat 6 ani
Negocierile pentru pace, purtate între anii 1643 și 1649, au implicat 109 delegații din 16 state europene, 66 de state imperiale și 27 de grupuri de interese. Discuțiile au avut loc separat la Munster și Osnabruck, fără sesiuni plenare.
Delegații cheie au inclus reprezentanți din Franța, Suedia, Sfântul Imperiu Roman, Spania, Republica Olandeză și Confederația Elvețiană, cu mediatori papali și venețieni. Majoritatea diplomaților au fost prezenți între ianuarie 1646 și iulie 1647.
Pacea din Westfalia a reorganizat Sfântul Imperiu Roman și a redefinit autoritatea religioasă și politică. Deși se spune adesea că împăratul Ferdinand al III-lea și-a pierdut puterea, cercetările moderne sugerează că autoritatea sa a rămas semnificativă, în special în Dieta Imperială și Consiliul Aulic.
Tratatul a recunoscut legal calvinismul alături de catolicism și luteranism și a limitat capacitatea conducătorilor de a impune religia supușilor lor. A reinterpretat, mai degrabă Pacea de la Augsburg. Tratatul a restructurat, de asemenea, Curtea Camerei Imperiale și a cerut ca jumătate din judecătorii săi să fie protestanți.
Pacea din Westfalia nu a pus capăt tuturor conflictelor, Franța și Spania s-au luptat până în 1659, iar războiul olandezo-portughez a continuat până în 1663, dar a rezolvat multe dispute europene cheie. Deși adesea creditată cu întemeierea principiilor internaționale moderne, cum ar fi suveranitatea statului și non-interferența („suveranitatea Westfaliană”), istoricii moderni spun că e doar un mit. Tratatele s-au concentrat pe structura internă a Sfântului Imperiu Roman și nu au stabilit un nou drept internațional, ci au simbolizat sfârșitul războaielor religioase majore din Europa.
Foto: Delegatul olandez, Adriaan Pauw, intră în Munster în 1646 pentru negocierile de pace.
CITEȘTE ȘI:
Reformele lui Iosif al doilea, liderul Sfântului Imperiu Roman
