La începutul secolului 18, Petru cel Mare a interzis îmbrăcămintea tradițională, a impus moda occidentală și i-a amendat pe cei care se opuneau regulilor, acestea făceau parte din eforturile sale de a moderniza Rusia.
Inspirația proiectului își avea rădăcinile în călătoriile țarului Petru prin Europa. În 1697, când a pornit într-un mare tur, Petru a ales să călătorească cu un nume fals, adoptând numele de „sergent Pyotr Mikhaylov”. Cu toate acestea, zvonurile despre vizita lui s-au răspândit din oraș în oraș, prevestindu-l ca un uriaș: 2 metri înălțime, genial și doar pe jumătate civilizat.
Călătoria sa europeană a durat doi ani. O vreme, a lucrat la un șantier naval olandez pentru a învăța tehnici de construcție a navelor. A vizitat șefi de stat, colecții de curiozități naturale, teatre de anatomie și a organizat petreceri extravagante.
La întoarcerea din călătoriile sale, Petru a lansat rapid procesul de „europenizare” a patriei sale. Prima victimă a noului entuziasm al țarului a fost barba purtată de nobilii săi de la curte, care au fost tunși la petrecerea sa de bun venit acasă. La banchetul de Anul Nou a adus un bufon cu brici care să-i radă pe cei care nu se conformau cu noul standard impus.
În 1705 s-a iscat o revoltă datorită interzicerii bărbilor, dar a fost înăbușită
Potrivit căpitanului John Perry, un vizitator englez în Rusia, rușii s-au conformat doar ca să nu le fie smulsă barba din rădăcini, sau uneori bărbierită și tunsă într-un mod neatent și brutal.
Conform tradiției, bărbații au fost ghidați de învățăturile Bisericii Ortodoxe Ruse, care considera părul facial netuns o reflectare a evlaviei. Biserica spunea că omul a fost creat după chipul lui Dumnezeu; care includea și barba, de aceea bărbieritul a fost considerat un păcat grav.
Pentru evlavioși, taxa pe barbă a devenit un scandal șocant. Au circulat zvonuri care spuneau că Petru nu era adevăratul țar, ci un înlocuitor instalat de inamicii Rusiei. Între timp au fost împrăștiate pe străzile orașelor scrisori și afișuri anonime care îl acuzau pe țar de blasfemie.
În cele din urmă, în 1705, divizia militară rusă cunoscută sub numele de strel’tsy a inițiat o revoltă deschisă în orașul Astrakhan. O scrisoare a rebelilor a proclamat că aceștia iau atitudine pentru credința creștină și împotriva bărbieritului și îmbrăcămintelor străine. Revolta a fost înăbușită și sute de rebeli și-au pierdut viața.
Impozitul pe barbă a ajuns până la 100 de ruble anual
Taxa pe barbă a fost doar o modalitate prin care țarul s-a luptat cu Biserica. Cu un fler tipic, el și-a organizat tovarășii de băutură într-un club cunoscut sub numele de „Sinodul proștilor și năucilor”.
Membrii clubului au pretins în batjocură că erau fie cardinali sau episcopi și au ținut simulări de ceremonii. Acolo, petrecerile și mascaradele au devenit nesfârșite. În acest fel, blasfemia a servit drept test de loialitate pentru cei mai apropiați însoțitori ai țarului. Alegerea implicită era clară: țarul sau biserica.
În cele din urmă, poziția țarului s-a schimbat. S-a gândit că ar putea câștiga bani la stat, dacă permitea totuși oamenilor să opteze pentru păstrarea bărbii și a impus astfel o taxă pe barbă. După cum descrie Departamentul de Stat, „pentru nobili și comercianți, impozitul putea ajunge până la 100 de ruble anual; pentru plebei era mult mai mic – doar o copeică. Cei care plăteau impozitul primeau un jeton, de argint pentru nobilime și de cupru pentru plebei”.
Deși multe dintre reformele lui Petru I nu sunt amintite în mod obișnuit astăzi, taxa pe barbă a devenit unul dintre cele mai ciudate momente ale istoriei.
Foto: Petru I al Rusiei în centrul trupelor sale după reluarea Narvei în 1704, pictură de Nikolay Sauerweid, 1859.
CITEȘTE ȘI:
Reformele impuse de Alexandru al II-lea în Rusia secolului XIX
