Peste 50 de fotografi din trei țări prezintă satul românesc la Cluj-Napoca

Publicul clujean este invitat să descopere universul satului românesc contemporan, prin intermediul expoziției prestigiosului Concurs Național „FOTOGRAFIA – DOCUMENT ETNOGRAFIC”, între 10 și 27 octombrie 2024.

Organizat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj (CJCPCT Cluj), în parteneriat cu Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Cluj-Napoca, alături de Asociația „Art Image”, proiectul a ajuns la ediția cu numărul XXI.

Astfel, peste 150 de fotografii etnografice recente vor putea fi admirate atât pe simeze, cât și în secțiunile digitale proiectate pe un monitor. Aceste lucrări au fost realizate de zeci de artiști fotografi din România, Polonia și Țara Galilor, care străbat țara neîncetat, pasionați de satul românesc. Lucrările lor, selectate de juriul competiției, alcătuiesc tabloul unui sat care își mai păstrează unele tradiții sau face eforturi să le reînvie. Aratul tradițional cu plugul, păstoritul, încondeiatul ouălor, claca la coasă, „Fărșangul” și „Obiceiul Moșilor” sunt doar câteva dintre ocupațiile și obiceiurile comunităților sătești de români, maghiari, secui, ceangăi sau sași din majoritatea zonelor etnografice ale României.

Vernisajul și decernarea premiilor vor avea loc sâmbătă, 12 octombrie 2024, la ora 12:00, în Sala „Reduta” a Muzeului Etnografic al Transilvaniei, pe strada Memorandumului, nr. 21. În deschiderea evenimentului, Orchestra profesionistă „Cununa Transilvană” a CJCPCT Cluj, dirijor Tudor Căucean, va susține un moment muzical.

Competiția s-a desfășurat pe patru secțiuni principale: fotografie de autor cu temă liberă etnografică (alb/negru și color), secțiunea de fotografie cu tema „Roata” și secțiunea de reproducere după fotografie veche. F-DE este nucleul proiectului clujean de amploare cu același nume, care urmărește promovarea culturii tradiționale prin intermediul expozițiilor itinerante și al albumelor de fotografie etnografică. Până acum, F-DE a fost prezentat în peste 20 de orașe din România, dar și în străinătate: Polonia, Serbia, Ungaria, Franța, Italia și Canada.

Related posts

Leave a Comment