Cluj: Angajaţii Oficiului de Cadastru ameninţă cu greva

Tranzacţiile imobiliare din judeţul Cluj ar putea fi blocate dacă angajaţii Oficiului de Cadastru intră în grevă. Ei sunt nemulţumiţi de decizia Guvernului de a-i trece în categoria funcţionarilor publici şi, în consecinţă, diminuarea veniturilor cu 50 de procente.Argumentul celor 127 de salariaţi ai instituţiei clujene este volumul de muncă: 40.000 de dosare aflate în lucru de la începutul anului.
Încetarea activităţii Oficiului de Cadastru va duce la blocarea tranzacţiilor imobiliare, unde intră şi Programului „Prima casă”, blocarea înscrierii ipotecilor în cartea funciară, neavizarea lucrărilor pentru proiecte europene, precum şi a lucrărilor pentru obţinerea autorizaţiilor de construire.
Sindicatele de la cadastru vor ataca în justiţie hotărârea şi vor deschide conflictul de muncă.

Related posts

Leave a Comment