Tensiunile din interiorul Operei Naţionale Române, dintre sindicate şi conducere, dau în clocot. Membrii sindicatului Orchestei Operei au întrerupt lucrul dintr-un motiv hilar: oamenii sunt nemulţumiţi de faptul că directorul a dispus vopsirea podelei fosei orchestrei!Iniţial, podeaua avea culoarea naturală a lemnului. Din cauza uzurii, ea a fost vopsită în violet şi apoi în negru. În cadrul lucrărilor de renovare a Operei Naţionale Române, podeaua a fost raşchetată. Membrii orchestrei au cerut ca să rămână culoarea naturală a lemnului. Însă, în timp ce orchestra clujeană se afla la Bucureşti, la Festivalul Enescu, directorul Rareş Trifan a dispus vopsirea podelei în negru. Acest lucru a încins spiritele, iar membrii orchestrei au intrat într-o adevărată grevă spontană. Directorul Rareş Trifan a spus că nu a putut să lase podeaua în bej deoarece această culoare nu se asortează cu tapetul şi cu decoraţiunile din sala de concerte.
Related posts
-
Premieră în Parcul Etnografic „Romulus Vuia”: este reconstruită prima casă evreiască
Parcul Etnografic Național „Romulus Vuia” din Cluj-Napoca – prima secție în aer liber a unui muzeu... -
Grădinițele confesionale, o soluție pentru deficitul de locuri din grădinițele de stat
Clujul se confruntă cu o criză majoră a locurilor în creșe și în grădinițe. În aceste... -
Alternativă gratuită pentru părinți: Primăria Cluj-Napoca lansează „Ateliere de vacanță”, un proiect-pilot de peste 1 milion de lei în școli
Vacanța de vară aduce o soluție mult așteptată pentru familiile din Cluj-Napoca. Începând de luni, 13...
