
Liderul PSD Adrian Năstase a declarat, sâmbătă, la Antena 3, că rapiditatea cu care Traian Băsescu „a pornit” acţiunea de schimbare a lui Mircea Geoană de la şefia Senatului denotă existenţa unui „oarecare adevăr” în speculaţiea din presă privind înlocuirea temporară din funcţie a şefului statului.Întrebat dacă crede în speculaţia apărută în presă, potrivit căreia, la un moment dat, ar fi nevoie de o perioadă în care Traian Băsescu să fie înlocuit în funcţia de preşedinte, Năstase a răspuns: „Eu personal nu am crezut în chestiunea asta. Dar faptul că a pornit atât de rapid acţiunea pentru schimbarea lui Mircea Geoană mă face să mă gândesc că există un oarecare adevăr în această speculaţie”.
Năstase a arătat că ar putea fi vorba „numai” de o speculaţie, apreciind, pe de altă parte, că acţiunea lui Traian Băsescu de a-l schimba rapid pe Mircea Geoană de la şefia Senatului ar putea avea aceeaşi motivaţie care a existat şi în 2005.
„S-ar putea să fie numai o speculaţie, s-ar putea să fie, până la urmă, aceeaşi motivare care a existat şi în 2005, pentru că Traian Băsescu, după alegerile din 2004, primul lucru pe care l-a solcitat a fost acela de schimbare a preşedinţilor celor două Camere. Deci s-ar putea să fie doar o repetare a acestei istorii”, a adăugat Năstase la Antena 3.