Preşedintele Traian Băsescu a avertizat că, dacă Guvernul nu va reuşi “să ţină lucrurile sub control”, România s-ar putea trezi în situaţia de a mai face un împrumut la sfârşitul lui 2010, pe lângă cel contractat deja cu FMI.În 27 ianuarie 2009, prezent la o emisiune a TVR1, Traian Băsescu declara: “Noi avem nevoie de circa 6 miliarde pentru a acoperi ce s-a contractat şi a ajuns la scadenţă. Nu vreau un împrumut de la FMI pentru că îmi este foarte greu să accept ideea că ne întoarcem înapoi, la mijlocul anilor ‘90, când am împrumutat bani de la FMI.”
Acelaşi Traian Băsescu, la nici două luni de la prima declaraţie, pe 9 martie 2009, s-a răzgândit brusc şi a susţinut că “un împrumut extern vine ca o centură de siguranţă pentru România, care se vede nevoită să împrumute bani şi de la FMI”.
Astăzi, când avem de plată circa 2000 euro pe cap de locuitor, Băsescu iese public, după o îndelungată şi suspectă “tăcere”, şi ne ameninţă că cu un nou împrumut. Ce anume vrea să spună preşedintele prin acest “avertisment”? A aruncat doar o vorbă la întâmplare?
Nu cred! Am senzaţia că Traian Băsescu ne pregăteşte ceva: încearcă să ne inoculeze ideea unui nou împrumut extern, iar la momentul potrivit, să ne pună în faţa unui fapt împlinit, menit să mărească datoria externă şi să ne ţină dependenţi de capitalul extern.
În opinia mea, îndatorearea României, face parte dintr-un plan bine pus la punct, a cărei finalitate, printre altele, ar trebui să ducă – dacă nu la dispariţia României actuale de pe harta lumii – cel puţin la reducerea dimensiunilor ei teritoriale. Designerii acestui scenariu sunt toate guvernele postdecembriste, culminând cu cel al lui Boc 1, 2, 3 etc., sub înţeleapta cârmuire a unui marinar, care, dacă ar fi să-l citez pe mircea Dinescu, «… e asiatic. Îi vrea pe toţi, în patru labe, în jurul lui. Se leapădă repede de oameni» (Realitatea.Net, 4 martie 20010.)
“Mărinimia” Fondului Monetar Internaţional, faţă de România, nu numai că este suspectă, dar am certitudinea că are ceva în subsidiar. Exemplul Greciei este elocvent, iar faptul că «Mai mulţi politicieni germani au solicitat autorităţilor de la Atena să vândă din insule pentru a diminua datoriile Greciei» este pe cale de a crea un precedent periculos.
Ipoteza că României i s-ar putea cere teritorii în schimbul datoriei externe contractate şi că naţiunea poate să dispară devenind o populaţie oarecare în “marea familie europeană” mi-a fost “confirmată” de către Dana Grecu, realizatoarea emisiunii “La ordinea zilei”, care, invitându-şi interlocutorii să comenteze “avertismentul” lui Băsescu, a spus: «Ori Băsescu este foarte bolnav şi nu mai ştie ce spune, ori cineva are de luat un comision de pe urma acestui împrumut (…) ori ţara asta este blestemată, astfel încât eu şi copiii mei s-o ducem dintr-o datorie în altă datorie până la adânci bătrâneţe, până când, probabil, nu vom mai exista, ne vom risipi ca naţiune.» (Antena 3, La ordinea zilei, 5 martie 20010).
Nu pot să nu intru în zona speculaţiilor şi să nu mă întreb dacă nu cumva expresia lui Băsescu – «Un fleac! I-am ciuruit» – atunci când îşi anunţa victoria cu mult înainte de finalizarea numărătorii oficiale a voturilor, nu făcea referire tocmai la acest aspect?
Din nou trebuie să fiu de acord cu spusele lui Crin Antonescu, potrivit căruia, “Fiecare zi cu actualul Guvern este o pagubă pentru România şi pentru români”.
Va deveni România o amintire? Vor deveni românii o simplă populaţie în marea familie europeană? Depinde numai de noi ca acest sumbru scenariu să nu devină realitate!
