Universităţile ar putea introducere un nou examen la admiterea din 2011

Noul tip de bacalaureat pe care îl susţin în acest an elevii ar putea atrage după sine modificarea admiterii la facultate. Universităţile caută formule noi care să le asigure un filtru mai bun la înscriere.Proaspeţii absolvenţi de liceu ar putea susţine unele examene suplimentare la admiterea la facultare. Potrivit ziarului Gândul, universităţile iau în calcul această variantă din anul şcolar 2011-2012, întrucât legea obligă rectoratele să stabilească toate criteriile cu cel puţin şase luni înainte de admitere.

Universitatea „Politehnica” din Bucureşti pregăteşte testarea tuturor studenţilor din anul I, urmând ca rezultatele evaluării să fie comparate cu mediile pe care bobocii le-au obţinut la bac.

„Dacă examenul de bac în această formulă va fi nerelevant şi vor fi diferenţe mari, atunci, fără îndoială, trebuie să ne luăm măsurile de a răspunde mai bine exigenţelor şi vom fixa noi examene. S-ar putea să crească numărul facultăţilor care dau examenul. De altfel, acesta este şi trendul”, a explicat Ecaterina Andronescu, rectorul Universităţii Politehnica. Ea a spus că mai există totuşi o variantă: aceea a testării suplimentare doar pentru elevii care nu au ales ca probă de bac materiile din domeniul ştiinţelor.

„Trebuie să vedem dacă ne vin mulţi studenţi din zona bacalaureatului cu discipline care nu ne intereseză pe noi. Sunt elevi care dau bacalaureatul la matematică, fizică şi chimie sau informatică şi sunt elevi care dau bacul la istorie sau altă disciplină care nu e legată de profilul tehnic. Atunci, soluţia ar putea fi examen pentru aceştia din urmă”.

Tot la o testare suplimentară aplicată la nivelul tuturor celor care vor deveni în vară studenţi s-a gândit şi conducerea Universităţii din Bucureşti, deşi rectoratul nu a luat încă o decizie clară în acest sens. O astfel de examinare s-ar impune pentru că absolvenţii de liceu sunt din ce în ce mai slab pregătiţi, este de părere rectorul Ioan Pânzaru, care a anunţat că, pe de altă parte, introducerea examenelor la toate facultăţile universităţii nu reprezintă o soluţie: „Foarte mulţi tineri sunt pur şi simplu inapţi psihic şi fizic şi trebuie să ne întrebăm dacă bacalaureatul testează într-adevăr competenţele. În prezent, jumătate dintre facultăţi au introdus diverse forme de evaluări, pe lângă ponderea bacalaureatului. Din păcate, candidaţii preferă să nu dea examen şi atunci nu poţi introduce o evaluare suplimentară, pentru că ai lăsa de exemplu facultăţile de matematică sau fizică fără studenţi. La Facultatea de Sociologie, când aveam examen de admitere, erau 200 de candidaţi. Când s-a introdus concursul de dosare, am avut o mie de candidaţi”.

Deşi este de părere că bacalaureatul şi-a pierdut din forţă, Andrei Marga, rectorul Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, mizează în continuare pe concursul de dosare, ca modalitate de admitere, respectiva formulă fiind aplicată în cazul majorităţii facultăţilor clujene. „Admiterea costă enorm şi ar fi mai bine să facem un bac serios, decât să suplimentăm examenele”, a precizat fostul ministru al Educaţiei, atrăgând atenţia asupra pericolului pe care îl reprezintă desele modificări din sistemul preuniversitar: „Oriunde în lume, în funcţie de ceea ce se întâmplă la liceu, se iau măsuri şi la facultate.

Related posts

Leave a Comment