FC Universitatea Cluj a fost eliminată din Cupa României de noua echipă a Țării Crișurilor, CA Oradea. Bihorenii au obținut victoria cu scorul de 2-1, potrivit SportinCluj.ro.
Primul gol al partidei a fost înscris în minutul 35, de către Marian Porumb. Clujenii au avut un moment de cădere psihică, iar în minutul 39, bihorenii și-au mărit avantajul, prin Cristian Copil.
Din acel moment, pentru Universitatea Cluj a început o cursă imposibilă spre egalare, în fața unei echipe bine așezate în teren. La pauză, antrenorul Universității, Erik Lincar, a făcut patru schimbări, iar cea de-a doua repriză a fost dominată de clujeni. În minutul 64, Dragoș Tescan a reluat din interiorul careului orădenilor și a micșorat diferența de pe tabelă. Efoturile clujeni s-au dovedit, în cele din urmă, zadarnice. Bihorenii au știut să păstreze rezultatul și să se califice în șaisprezecimile Cupei României.