Peste 20 000 de noi slujbe au apărut în ianuarie, în România

Economia României începe să își revină, reiese din mai mult studii, realizate de companii internaționale. Potrivit unui site de recrutare, în luna ianuarie, în România, au apărut mai mult de 20.000 de noi slujbe. Printre județele în care au fost create multe locuri de muncă se numără și Clujul.

Anul 2021 va fi un an al recuperării economice, arată un studiu al unei companii internaționale. Există domenii care au prosperat și în 2020. Așa ar fi IT-ul, construcțiile sau livrările de mâncare. Alte domenii, precum comerțul de tip retail, au început să își revină, iar ramuri economice precum HoReCa își vor reveni, cel mai probabil, din a doua jumătate a anului. Tendința de revenire economică generează o cerere în creștere pentru forța de muncă, spune directoarea Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă din Cluj, Ana Maria Chiciudean.

Multe companii sunt interesate să angajeze persoane pe care să le califice la locul de muncă, mai spune Ana Maria Chiciudean.

Mai multe analize realizate de experți internaționali arată că economia României va reveni la nivelul de dinainte de pandemie la începutul anului viitor.

Related posts

Leave a Comment