Şeful Fiscului te învaţă cum să-ţi amâni datoriile la stat


Sorin Blejnar spune că administratorul firmei trebuie să contacteze, în cel mai scurt timp, organul fiscal şi să vină să explice ce este cu acele datorii. Totodată administratorul trebuie să-şi ia un angajament ferm de plată.După ce Fiscul a trimis o somaţie de plată unei firme aceasta are la dispoziţie mai puţin de o lună ca să facă ceva, după care se va trezi cu sechestru pe bunuri şi conturile blocate. Acest „ceva” poate însă însemna şi un simplu telefon dat la Fisc în care să spui că n-ai bani acum dar că vei plăti peste două săptămâni, a declarat, pentru MONEY.ro, preşedintele ANAF, Sorin Blejnar.
Şeful fiscului spune că administratorul firmei trebuie să contacteze, în cel mai scurt timp, organul fiscal şi să vină să explice ce este cu acele datorii. Totodată administratorul trebuie să-şi ia un angajament ferm de plată.
“Să vină şi să zică: domnilor lăsaţi-mă două săptămâni şi-mi voi plăti datoriile. Noi, conform Articolului 12 din Codul de procedură fiscală, acţionăm pe principiul bunei credinţe. Important e să vedem că există această bună credinţă. Interesul nostru este să ne recuperăm datoriile, nu să executăm silit firme cu orice preţ”, spune preşedintele Fiscului.

Related posts

Leave a Comment