George Valentin Bibescu și-a petrecut copilăria în București și la Posada, pe Valea Prahovei, unde tatăl său deținea un castel construit de domnitorul Gheorghe Bibescu. Tatăl său a încercat să îi insufle pasiunea pentru tot ceea ce reprezenta familia sa.
Prințul George Bibescu, fiul domnitorului român, a avut, la rândul său, o viață extraordinară. Educat în Franța, el a servit în calitate de ofițer în corpul de armată trimis de împăratul francez Napoleon al III-lea să îl susțină pe împăratul mexican Maximilian de Habsburg. George Bibescu a câștigat o notorietate imensă în Franța, ca urmare a eroismului său dovedit în Mexic. Memoriile sale au fost publicate în Franța și s-au bucurat de mare succes.
George Valentin Bibescu a moștenit pasiunea tatălui său pentru fapte ieșite din tipare, precum și dragostea față de Franța. În 1902, s-a căsătorit Martha Lahovary. Tatăl ei era ministru de Externe și ambasador al Regelui Carol I, iar pe linie maternă, ea era descendenta domnitorilor fanarioți din familia Mavrocordat. Martha Bibescu a devenit, treptat, o scriitoare faimoasă, poate chiar mai faimoasă decât soțul ei.
A fondat ACR
În anul 1901, George Valentin Bibescu a fondat Automobil Club Român. La doar trei ani după aceea, el a organizat cursa de mașini București – Giurgiu, în care piloții au circulat cu amețitoarea viteză de 66 de kilometri pe oră. România devenea, astfel, cea de-a șasea țară din lume care organiza raliuri auto.
În 1905, George Valentin și Martha Bibescu au plecat, alături de alți pasionați de automobilism, într-o cursă care i-a dus prin Imperiul Rus și prin Persia.
În 1909, George Valentin Bibescu și-a descoperit o nouă pasiune: aviația. A făcut școala de piloți de la Pau, din Franța. A primit brevetul de pilot cu numărul 20 în Franța, apoi a revenit în România, unde a fondat Clubul Aviatic Român și Liga Națională Aeriană. A fost numit și comandant al Școlii de Piloți de la Cotroceni.
Citiți întregul articol pe RFI.ro.
Citiți și alte Pagini de istorie AICI.