De asemenea, în fiecare seară au avut loc reprezentaţii ale studenţilor de la patru universităţi. Este vorba de Facultatea de Teatru şi Film din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” (UBB), Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică (UNATC) I. L. Caragiale din Bucureşti, Universitatea de Artă Teatrală şi Film din Budapesta (Ungaria) şi Universitatea de Arte din Târgu Mureş.
Cea de-a doua ediţie a proiectului „Întâlnirea studenţilor păpuşari” a fost realizată cu sprijinul Primăriei Cluj-Napoca şi a mai inclus atelierul „Stop Motion in Puppetry” susţinut de artista canadiană Magali Chouinard. La acestea s-a adăugat workshopul de Commedia dell’ arte susţinut de artistul italian Gaspare Nasuto, toate cu intrare gratuită, precum şi „Poethree”, un concept relativ nou, foarte în vogă în rândul tinerilor din întreaga lume, cu multe momente interactive de poezie şi muzică, organizat în cadrul festivalului de Poethree Collective din Cluj-Napoca.
O noutate a ediţiei a fost „Întâlnirea artiştilor păpuşari maghiari”, proiect care a reunit la Cluj-Napoca artişti profesionişti din România şi Ungaria, precum şi studenţi şi cadre didactice din cele două ţări. Proiectul a fost realizat cu sprijinul Departamentului pentru Relaţii Interetnice (DRI) din cadrul Guvernului României.
Festivalul Internaţional „Puck” 2019 a fost organizat de Teatrul de Păpuşi „Puck”, instituţie de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj, în parteneriat cu Asociaţia „Prietenii lui Puck” şi Asociaţia Puppet Media, cu sprijinul Primăriei Cluj-Napoca şi al DRI şi UNITER.