”România îndeplineşte toate condiţiile tehnice pentru a fi primită în Spaţiul Schengen. Iar atunci când a început procesul de aderare, nu a fost vorba de nici o clipă decât despre condiţii tehnice. Este lipsit de etică să schimbi regulile jocului în timpul jocului şi să legi aderarea la Spaţiul Schengen de alte dosare sau de alte probleme. Nu discutăm aici dacă este vorba de statul de drept sau de Portul Constanţa, pentru că în plan etic şi moral acest lucru este puţin relevant. Discutăm dacă România îndeplineşte criteriile tehnice de aderare la Spaţiul Schengen. Răspunsul este evident că da, le îndeplineşte, deci România trebuie să fie admisă. În caz contrar, românii îşi pot pierde încrederea în onestitatea acelor parteneri europeni care le neagă acest drept”, a spus senatorul Vasile Cristian Lungu.
Liderul PMP Cluj este de părere că România s-a achitat cu vârf şi îndesat de obligaţia sa de a proteja frontierele externe ale Uniunii Europene, atât în chestiuni precum criza migranţilor, cât şi în aspecte care ţin de combaterea traficului de persoane sau traficului de droguri.
De asemenea, Vasile Cristian Lungu afirmă că nu trebuie legate ideatic dosarele Schengen şi MCV. ”Este vorba de două lucruri total diferite. În negocierile de aderare, România a acceptat acest Mecanism de Cooperare şi Verificare, pe scurt MCV. Tot aşa, partenerii europeni au acceptat să stabilească criterii clare referitoare la aderarea României la Spaţiul Schengen. În dreptul internaţional există principiul exprimat în limba latină pacta sunt servanda, adică tratatele trebuie respectate. Exact pentru acest lucru militez şi eu şi pentru acest lucru mă voi lupta în calitate de membru al Parlamentului European, dacă românii mă vor trimite la Bruxelles”, a adăugat preşedintele PMP Cluj.