Nu trece sedintă a Consiliului Judetean Cluj fără ca Alin Tise să ofere un spectacol gălăgios, un spectacol care costă multi bani contribuabilii clujeni.
„Astazi, la sedinta ordinară a Consiliului Judetean Cluj, s-a consumat un alt episod din ciclul încălcărilor regulamentului Consiliului Judetean Cluj si a legii administratiei publice locale, pe care presedintele Consiliului Judetean, Alin Paunel Tise, le comite, astfel:
1. Desi i-am atras atensia în repetate rânduri, atat eu cât si colegii consilieri judeteni PSD Cluj, că încalcă atât regulamentul CJ Cluj cât si legea administratiei publice locale prin necomunicarea proiectelor aferente ordinii de zi cu cel putin 5 zile înainte de orice sedintă ordinară, acesta a continuat aceeasi practică nelegală si în cazul sedintei de astăzi;
2. Nu mi se pare deloc normal ca, în cazul unui proiect major precum închiderea depozitului neconform de la Pata Rât, atat proiectul de hotărâre cât si actele anexe( raporturi de expertiză care s-au dispus în cauză, o serie de corespondente purtate între diferite institutii pe aceasta tema, precum si între CJ Cluj, în calitate de beneficiar, si executant) să ne fie comunicate vineri dupa-masă, în conditiile în care sedinta de CJ a fost programată pe luni, orele 13:00, adică cu mai putin de 3 zile înainte de sedintă, cu atât mai mult cu cât actele anexe contineau peste 100 de pagini, fiind astfel pusi în fata faptului împlinit!
3. Nu consider că este normal si nici legal ca un proiect privind sanctionarea disciplinară a unui director din subordinea CJ Cluj să ne fie comunicat azi, înainte de sedinta Comisiei Juridice, în conditiile în care comisia trebuia să avizeze acest proiect, fără a avea timpul necesar pentru a verifica legalitatea proiectului! Drept urmare nici nu a primit aviz de legalitate acest proiect însa, în ciuda acestui aspect dl. Alin Paunel Tise a decis să supună la vot proiectul de hotărâre, bazându-se pe majoritatea de care se bucura în CJ, înfrângând înca o data principiul legalitătii prin aplicarea principiului majoritătii!
4. Este regretabil că presedintele CJ Cluj, Alin Păunel Tise, consideră ca noi, forul deliberativ, suntem doar buni pentru a vota proiectele initiate de acesta sau de conducerea CJ sub amenintarea cu consecintele neadoptării acestora, fără a ne informa în prealabil sau a ne da explicatii cu privire la proiectele de pe ordinea de zi!
5. Nu consider că este normal ca deliberativul CJ Cluj să nu fie informat de conducere cu privire la procesele în care CJ este parte si stadiul acestora. Atât de mult îi respecta dl. Alin Paunel Tise pe cetătenii judetului Cluj care ne-au dat votul si acordat încrederea de a-i reprezenta in acest for judetean!
Vă las pe voi, dragi prieteni să trageti concluzia cu privire la modul în care acesta intelege sa conducă judetul Cluj!” arată consilierul judetean Vladimir Mătusan, într-o postare pe o retea de socializare.