În vara fierbinte a anului 1941, Armata Română avea parte de o răzbunare simbolică. În luna iunie 1941, românii intrau în Cel de-al Doilea Război Mondial pentru a elibera teritoriile ocupate de Uniunea Sovietică cu un an mai devreme. Este vorba de Basarabia şi de Bucovina de Nord, teritorii în care ruşii începuseră deportări masive, asasinarea în stil mafiot a elitelor politice româneşti şi distrugerea economiei locale.
Intrarea României în război a fost decisă de dictatorul Ion Antonescu, însă războiul pentru eliberarea Basarabiei şi Bucovinei de Nord a avut un larg sprijin, atât printre liderii politici democraţi, precum Iuliu Maniu, cât şi în rândurile oamenilor simpli.
Sfârşitul simbolic al campaniei de eliberare a teritoriilor româneşti din Răsărit ocupate de URSS a fost ziua de 26 iulie, când Armata Română a eliberat Cetatea Albă. Veche colonie grecească, apoi genoveză, Cetatea Albă fusese în Evul Mediu unul dintre cele mai importante porturi moldoveneşti. Pierdută de Ştefan cel Mare în 1484, Cetatea Albă avea o importanţă simbolică uriaşă pentru români, deşi în anii în care făcuse parte din Imperiul Rus, din 1812, în oraş fuseseră colonizaţi cu preponderenţă ruşi, ucrainieni şi bulgari.
După eliberarea Cetăţii Albe, mulţi români au considerat că războiul s-a sfârşit. La Bucureşti a fost organizată chiar o paradă pentru a marca victoria, iar dictatorul Ion Antonescu a primit rangul de mareşal. Însă Antonescu a decis ca Armata Română să continue operaţiunile militare dincolo de Nistru, în ciuda opoziţiei elitei democratice româneşti.
Decizia mareşalului a avut urmări catastrofale. Armata Română a suferit pierderi imense, deşi o vreme a continuat să guste din cupa victoriilor. Soldaţii români au ajuns până pe malul Volgăi, unde au cunoscut cea mai gravă înfrângere din istoria sa, în bătălia de la Stalingrad.
Citiţi mai multe pe RFI.ro.
