Premieră europeană: Transplant renal cu ajutorul roboţilor


Medicii de la Institutul de Urologie şi Transplant Renal din Cluj au pregătit pentru azi o nouă premieră europeană. Ei vor face două transplanturi renale, cu ajutorul unui robot de tip Da Vinci, în valoare de două milioane de euro.Echipa de chirurgi este condusă de directorul institutului, profesorul Mihai Lucan. El a afirmat că este pentru prima oară în Europa când roboţii sunt folosiţi pentru prelevarea rinichilor. De asemenea, apoi, roboţii sunt folosiţi pentru transplantarea organelor recoltate la beneficiari. Pentru că roboţii produc incizii de mai mici dimensiuni, organismele pacienţilor au posibilitatea să se refacă mult mai repede decât în cazul chirurgiei clasice.
Echipa profesorului Mihai Lucan are programate două operaţii azi. Prima este cea a unei fetiţe de 14 ani din Iaşi. Ea face dializă de un an, iar organismul său este extrem de slăbit. Din cauza bolii, fetiţa a trebuit să renunţe la dans şi la gimnastică. Fetiţa, Iulia Anton, va primi un rinichi de la mama sa, Maria Anton. Iniţial, donatorul ar fi trebuit să fie tatăl ei, însă, cum el suferă de hepatită, transplantul a devenit imposibil.
Cel de-al doilea caz este cel al unei femei de 31 de ani, din Petroşani. Irina Meteţ va primi un rinichi de la soacra sa, Maria Meteţ. Femeia suferă de mai multă vreme de insuficienţă renală şi face dializă de patru luni. La operaţia realizată la Cluj asistă şi profesori de la universităţi din Barcelona şi din Los Angeles.

Related posts

Leave a Comment