O elevă din Suceava a acuzat o paralizie uşoară a mâinii stângi după vaccinarea împotriva gripei noi, fiind internată în Spitalul Judeţean de Urgenţă Sf. Ioan cel Nou din localitate, examenul neurologic infirmând însă diagnosticul de internare. În prezent aceasta se află sub observaţie.Potrivit Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Suceava, citată de Mediafax, instituţia a fost sesizată de un medic de familie despre o „manifestare paretică” mâna stângă la o pacientă, simptom care a coincis cu administrarea în ziua precedentă a vaccinului antigripal A/H1N1 pandemic.
Pacienta a fost direcţionată spre Spitalul de Urgenţă Sf Ioan cel Nou din Suceava. Potrivit sursei citate, examenul neurologic efectuat joi a evidenţiat „reflectivitate osteo-tendinoasă normală, fără modificări inflamatorii”, sensibilitate şi motilitate normală, infirmându-se diagnosticul de internare.
„Având în vedere că în urma investigaţiilor paraclinice au fost evidenţiate leziuni la nivelul coloanei cervicale, acestea ar putea explica simptomatologia declarată de pacientă”, precizează DSP Suceava.