În 3 mai 1848, la Blaj s-au strâns 40.000 de români. Iniţial, autorităţile au decis ţinerea a două adunări naţionale separate: românii ortodocşi să se întrunească la Sibiu, iar cei uniţi cu Roma la Blaj. Însă atât episcopul greco-oriental Andrei Şaguna, cât şi cel greco-catolic, Ioan Lemeni, au decis să organizeze o singură adunare, cea de la Blaj. Apoi, autorităţile au cerut ca la adunare să participe doar clericii. Însă nimeni nu a putut să stăvilească puhoiul de lume care s-a revărsat în Mica Romă de la confluenţa Târnavelor.
Iniţial, adunarea naţională trebuia să aibă loc în catedrala greco-catolică. Cum biserica era neîncăpătoare, mulţimea s-a strâns în piaţa din mijlocul Blajului. Nici aceasta nu a putut cuprinde mulţimea revărsată din toate colţurile Transilvaniei. Aşa că oamenii s-au mutat pe un câmp de la marginea oraşului, care de atunci poară numele de Câmpia Libertăţii. Aici, oamenii au depus jurământul de credinţă faţă de naţiunea română şi faţă de împăratul Austriei şi au adoptat o declaraţie revoluţionară în care stabileau libertăţile naţionale ale românilor, libertatea industriei şi a comerţului, precum şi libertatea presei.
Românii respingeau, de asemenea, uniunea Transilvaniei cu Ungaria, dorită de maghiari şi cereau eliberarea deţinuţilor politici precum Florian Micaş. La Blaj, Guvernul Transilvaniei din Cluj a trimis doi comisari pentru a supraveghea desfăşurarea adunării, iar armata austriacă a trimis un detaşament puternic pentru a reprima eventualele dezordini. Însă Adunarea Naţionlă de la Blaj s-a desfăşurat fără nici cel mai mic incident. Nici măcar un banal furt din buzunare nu a fost raportat, după cum consemnau autorităţile austriece.
