La inaugurarea de săptămâna viitoare au fost invitate personalităţi de la Bucureşti, în frunte cu ministrul Turismului. Lucrările de modernizare a salinei au început în urmă cu doi ani şi ar fi trebuit să se termine vara trecută.
Întârzierea de şase luni a fost cauzată de problemele apărute în structura geologică a terenului, necunoscute în momentul proiectării. Modernizarea a costat puţin peste cinci milioane de euro, bani atraşi din fonduri PHARE. Banii au fost cheltuiţi pentru amenajarea unei săli de tratament, precum şi pentru construirea câtorva terenuri de sport, a unui carusel şi a unui amfiteatru. Surpriza proiectului de modernizare a salinei de la Turda, judeţul Cluj, se află în mina Tereza, unde turiştii se pot da cu barca pe un lac în mijlocul căruia se află o mică insulă.