Deputatul PNL de Cluj mai este de părere că această politică economică va fi resimţită de anul viitor şi de bugetari, pentru că vor apărea probleme la plata pensiilor şi a salariilor bugetarilor. Adrian Oros a adăugat moţiunea de cenzură va fi depusă de îndată ce vor exista şanse să fie adoptată. El este convins că vor continua în culise convulsiile politice din PSD şi că tot mai mulţi membri ai acestui partid se îndepărtează de preşedintele Liviu Dragnea. Adrian Oros crede că cei care vor pleca din PSD nu se vor îndrepta spre PNL, ci spre grupuri politice precum cel condus de fostul premier, Victor Ponta, şi de fostul vicepremier, Daniel Constantin, care au anunţat fondarea unui nou partid, Pro România.