O serie de măsuri economice ale actualei coaliţii de guvernare, precum impozitul pe gospodărie sau taxarea cifrei de afaceri a companiilor, au stârnit vii controverse. De asemenea, au existat numeroase controverse generate de declaraţiile noului ministru de Finanţe referitoare la o posibilă naţionalizare a pilonului 2 de pensii, declaraţii care au dus la o prăbuşire a Bursei.
Aceste bâlbe au dus la scăderea investiţiilor străine directe cu peste 13 la sută în primele cinci luni ale anului, în comparaţie cu primele cinci luni ale lui 2016. De asemenea, datoria publică a României a atins nivelul record de 94,2 miliarde de euro.