Experienţa unui om de afaceri italian în România: fluctuaţia de personal l-a făcut să-şi vândă afacerea

Francesco Guarnaccia şi-a deschis, în 2009, o firmă care vindea şi asigura service-ul pentru compresoare de aer industriale. Citiţi mai jos peripeţiile prin enconomia de piaţă românească şi periplul prin forţa de muncă de la noi, într-o relatare la persoana I, a omului clujean de afaceri.

„De multă vreme mă gândesc să aştern pe hârtie câteva rânduri despre povestea primei mele afaceri în România, afacere care mi-a adus şi bucurie, şi tristeţe, şi neprevăzut, dar şi multe provocări: vreau să vă vorbesc despre compania AirPowerTec, firmă ce avea drept obiect de activitate vânzarea şi asigurarea service-ului pentru compresoare de aer industriale. 

 

Am înfiinţat AirPowerTec în anul 2009, o firmă nouă pe piaţa din România, nouă în antreprenoriatul românesc, în condiţiile în care limba română era încă destul de dificilă pentru mine (aveam un nivel începător), vânzând un brand aproape necunoscut în ţară: cu siguranţă, nu a fost o provocare uşoară!

           

Aş dori să ma concentrez în mod deosebit pe ultimii 2 ani de experienţă şi de viaţă ai firmei mele, adică perioada ianuarie 2014 – ianuarie 2016. Până la finalul anului 2013, firma avea 2 angajaţi: eu şi încă o persoană. Cu greu, an după an, încercasem să obţin rezultate semnificative, dar ceva nu mergea. Am avut şi probleme cu unul dintre angajaţii avuţi până în acel moment, acesta fraudase din firmă şi apoi o părăsise făcându-şi o firmă a lui în acelaşi domeniuşi luând o parte din clienţi firmei mele, AirPowerTec.

În ianuarie 2014, după un curs foarte interesant şi util, având ca temă Cum se poate dezvolta o afacere, am hotărât să încep din nou, având o altă gândire şi folosind alte metode. În acea vreme, am făcut cunoştinţă cu un distribuitor pentru brandul pe care-l reprezentam, din Italia, care avea multă experienţă şi mult succes şi care îmi oferise susţinere, atât prin cunoştinţele sale, cât şi prin produse, inclusiv compresoare second hand care erau la cerere mare pe piaţa din România. Acest fapt mi-a dat un nou impuls pentru a iniţia o nouă dezvoltare.

 

Service-ul era cheia fundamentală pentru dezvoltarea firmei şi începusem să caut 2 ingineri: unul mecanic şi unul electrotehnic, dar tineri (chiar şi faţă de mine, adică având maxim 35 de ani). Cu cel mecanic a fost destul de uşor: după câteva interviuri, individualizasem persoana potrivită. Însă, cu inginerul electrotehnic, a fost mult mai dificil. Angajasem unul care părea potrivit, dar după câteva luni îmi dădusem seama că nu era bine pregătit, nu avea nici experienţa necesară şi era foarte riscant să continui cu el. Am angajat un altul, care era mai în vârstă decât doream (avea vârsta mea, 50 de ani, ceea ce însemna o mare probabilitate să aibă o mentalitate nepotrivită pentru o afacere modernă, aşa cum îmi doream eu, trăind prea mulţi ani în comunism), dar experienţa lui era atât în domeniul electric, cât şi în domeniul frigotehnic şi aveam nevoie şi de aceste deprinderi. Selecţiile de personal le făceam eu direct. Nu era un lucru nou, pentru că angajasem deja, în experienţele mele anterioare, şi eram foarte clar în ceea ce ceream, ce ofertam şi care erau sarcinile. Aveam o atitudine deschisă pentru a favoriza o comunicare eficientă. Asta pentru a spune că nu cred că am făcut greşeli mari în procesul de selecţie.

 

Cu al doilea inginer electrotehnic, lucrurile au mers destul de bine până la o intervenţie la nişte aparate frigorifice, la un client destul de mare, la care, nereuşind să rezolve problema, inginerul refuzase să vorbească la telefon cu un specialist, prieten de-al meu, pentru a verifica cu el posibilităţile alternative. Se încăpăţânase pretinzând că el ştia ce să facă şi terminase service-ul lăsând clientul total nemulţumit. Problema generată a fost destul de mare şi intervenisem eu cu un colaborator extern pentru a o rezolva. Era însă clar că nu mă puteam baza pe o persoană convinsă că ştia tot şi greşea din cauza acestei atitudini. Drept urmare, am încetat colaborarea cu această persoană. Nu era uşor de găsit un colaborator potrivit pentru partea electrică: era un lucru evident! Între timp (suntem tot în 2014), angajasem o persoană pe partea de contabilitate primară, achiziţii şi suport comercial: aici am avut noroc şi am găsit o colaboratoare foarte bună şi de încredere. Tot în acea perioadă am găsit şi inginerul electrotehnic potrivit, în Iaşi. Avea multă experienţă în service-ul maşinilor frigorifice şi de mari dimensiuni, instalaţii, electronică. Era un specialist care făcuse facultatea de inginerie şi lucrare în perioada anterioară în domeniu, lucru care mi-a plăcut foarte mult. A dat o probă practică şi îmi dădusem seama că era foarte bine pregătit şi era foarte potrivit pentru AirPowerTec. L-am ajutat să se mute de la Iaşi la Cluj-Napoca împreună cu soţia sa, cu un bonus iniţial, un împrumut şi ajutor în a găsi un apartament.

 

Părea că aveam, în sfârşit, echipa potrivită! Eram foarte bucuros de această realizare. Concomitent, închiriasem o hală mică de 150mp în apropierea Clujului, pentru a o utiliza ca depozit de materiale, maşini noi şi second şi atelier de reparaţii. Era o investiţie necesară pentru a putea face revizii la compresoarele mai mari şi pentru a pregăti lucrările mai complexe. Investisem bani în materiale şi maşini.

 

În ianuarie 2015, după sărbătorile de la sfârşitul anului precedent, inginerul electrotehnic mi-a comunicat că trebuia să se întoarcă la Iaşi, din cauza unor probleme familiale. „Arhitectura” construită cu greu, de care eram atât de mândru, se fisura!!! Ce să fac? M-am gândit că, fiind un specialist aşa bun, preferam să nu îl pierd. I-am propus să deschidem o filială la Iaşi, pentru moment în casa lui, să găsim clienţi în zona Moldovei şi partea de nord-est a ţării, deoarece am realizat potenţialul deosebit pe care îl avea această zonă pentru afacera noastră.

 

În paralel, angajasem un tânăr inginer mecanic, care începuse să colaboreze cu primul inginer de care eram foarte satisfăcut. După 5 luni de muncă, şi acest inginer şi-a dat demisia pentru că realizase că preferă un loc de muncă de birou în loc de teren (service) (N. B. În interviul de la angajare, am fost foarte clar menţionând că aveam nevoie de un inginer pentru service, pentru o colaborare de cel puţin 3-4 ani şi, în acest sens, a fost şi o probă practică ca parte a interviului). Am început să caut şi am găsit un alt inginer mecanic cu experienţă potrivită, dar nu în domeniul de activitate al firmei.

 

Între timp, inginerul din Iaşi îmi spune, după câteva luni la Iaşi în care era plătit cu normă întreagă, că nu reuşea să dezvolte acolo proiectul gândit împreună şi că nu vrea să fie decât inginer de service, fără alte răspunderi. În acest sens, îşi şi găsise un loc de muncă acolo.

 

Vă puteţi gândi ce efort a fost din partea mea, şi cu toată instabilitatea aceasta nu se putea dezvolta firma. Făceam un pas înainte şi unul înapoi. Ceea ce mă deranja foarte mult ca angajator era comportamentul majorităţii persoanelor cu care intram în contact. Aveau o anumită „neclaritate” în felul de a fi în relaţia profesională. De ce aşa? Mă întrebam, şi unicul răspuns pe care puteam să mi-l dau era că încă multe persoane tinere erau influenţate ca mentalitate de comunism, într-un mod foarte acut. „Neclaritatea” în care multe persoane trăiesc este încă foarte mare şi promit ceva doar pentru a obţine un avantaj imediat, fără a se gândi la consecinţe. Nu e răutate cred eu, dar e un mecanism vechi care încă există în minţile multor persoane.

 

Între timp şi ca întotdeauna, eu munceam pe partea comercială, eram suport tehnic în problemele de service pe care băieţii nu reuşeau să le rezolve, gestionam firma din toate aspectele şi … nu câştigam nimic! Norocul meu era că aveam ceva bani puşi deoparte, altfel ar fi fost clar o problemă mare. Dar plăteam constant şi punctual angajaţii, care aveau prioritate maximă pentru mine.

 

Terminasem anul 2015 cu diplome pentru inginerii de service şi pentru asistenta mea (care era şi ea inginer). Eram mulţumit de munca lor. Dădusem fiecăruia o diplomă şi îi recompensasem cu un bonus la sfârşitul anului. Am plecat apoi în vacanţă de Crăciun şi de Anul Nou.

M-am întors în ţară în 6 ianuarie 2016 şi… ceva total neaşteptat se întâmplase. Primul inginer mecanic angajat la începutul anului 2014, care era foarte pasionat de firmă şi cu care vorbisem de mai multe ori pentru a verifica dacă era mulţumit (ceea ce făceam cu toţi angajaţii în mod periodic), lucrase în prima zi a anului, îşi scrisese demisia şi plecase fără preaviz. A fost ca o bombă pentru mine. Nu înţelegeam deloc motivul acestui gest atât de neprevăzut. L-am chemat să vorbim pentru a descoperi, la sfârşitul conversaţiei, aproape scoţându-i cuvintele cu cleştele din gură, că de 6 luni începuse o altă activitate independentă, după programul de muncă, în paralel cu cea de la firma mea. Firma cu care colabora îi propusese să colaboreze mai intensiv şi se hotărâse în acest sens. A fost o foarte mare dezamăgire pentru mine.

 

Lucram să construiesc ceva, dar construcţia pe care o făceam se dărâma parţial în timpul construirii. Munceam degeaba, firma nu avansa şi nu câştigam. Mi-am concentrat atenţia asupra aspectului relaţiei cu colaboratorii, dar partea cu clienţii nu era mult mai bună. Marea majoritate avea pretenţii mari (mi se pare corect), dar plăteau când doreau, cu probleme de gestiune cash flow în firmă. Anumiţi clienţi (destul de puţini, trebuie să spun) nu plăteau.

 

Compresoarele mele noi erau scumpe (dar preţul era competitiv şi verificasem de multe ori acest aspect), cereau rate. Numai foarte puţini dintre ei spuneau că erau satisfăcuţi şi după activităţile bine făcute, dar erau aprigi în plângeri când erau probleme şi se foloseau de aceste plângeri pentru a nu plăti decât cu mare întârziere.

Eram prea mic pentru clienţii mari (pe care îmi doream să-i am) şi cu clienţii mici şi mijlocii, era o luptă pentru preţ. Dacă vindeam nişte maşini second hand puse la punct cu costuri minime, erau ieftine şi vindeam pentru că preţul „rupea”, dar nu era politica mea şi îmi doream să muncesc având cea mai înaltă calitate. Investisem şi mulţi bani cu o firmă de marketing cu rezultate absolut nesatisfăcătoare, plătind o sumă chiar mare. Am colaborat cu o firmă de contabilitate externă de la care nu reuşeam să înţeleg aproape nimic referitor la contabilitatea firmei (am verificat şi foarte puţine firme de contabilitate oferă şi consultanţă în domeniul contabil, marea majoritate doar pregătesc actele de depus la finanţe). Am schimbat firma de contabilitate, găsind, în sfârşit, pe cineva care a pus în ordine documentele şi actele firmei, în iunie 2015. Concluzia era clară: firma era pe pierdere!

 

Pe de altă parte, proiectele de finanţare europeană (am aplicat la unul) nu au ajutat aproape deloc (finanţarea a venit la 3 ani după cerere!), instituţiile statului nu fac nimic util pentru companiile mici decât cer taxe pentru a nu oferi nimic. Mai mult, caută vinovaţi care să fie pedepsiţi, unicul obiectiv fiind să ia bani de la ei.

 

Eram efectiv epuizat, nu aveam nici un rezultat, deşi cu reputaţie destul de bună în zonă, dar firma nu producea nimic.

În luna februarie 2016, am luat decizia de a vinde activitatea şi am reuşit să găsesc o companie mai mare, interesată, căreia i-am cedat clienţii (preocuparea mea era să le garantez o continuitate), furnizorii, angajaţii şi sper că firma care a cumpărat afacerea să facă ceva deosebit cu ea.

 

De ce am scris aceste lucruri? Clar, nu pentru a da un semnal negativ, ci pentru a atrage atenţia. Un rulaj de personal mediu pe an de viaţă a AirPowerTec-ului de 116%, de 7 angajaţi pe 3 poziţii în 2 ani este chiar prea mult.

 

Care a fost problema la mine? Mentalitatea mea italiană probabil (crescând şi lucrând în companii mari) era foarte pretenţioasă, diferită de cea a angajaţilor şi clienţilor. Nu vreau să spun ceva rău despre România, ţara pe care o consider a doua mea patrie, dar mentalitatea, valorile, pregătirea, sensibilitatea trebuie să se schimbe încă mult aici. Modul neclar în care trăiesc şi acţionează multe presoane, dorinţa de a câştiga mai mult (şi puţin mai mult) fără a se interesa cum se munceşte sau ce ambianţă de lucru este dincolo, superficialitatea în evaluarea problemelor şi oportunităţilor. Cred că totul se poate sintetiza în lipsa parţială de maturitate profesională şi, de câteva ori, şi umană a unor persoane cu potenţial bun sau chiar optim.

 

Ca să închei într-o notă pozitivă, am avut plăcerea să cunosc multe persoane tinere care conduc firme cu mare entuziasm sau sunt angajaţi cu idei şi atitudini noi: sunt seminţe foarte bune pentru această ţară şi numai prin ei se poate schimba ceva în bine şi pentru binele tuturor”.

 

Pentru o mai bună îneţelegere a situaţiei firmei clujene, redăm, mai jos, un document intern al companiei:

 

MISIUNEA FIRMEI AIRPOWERTEC:

• Sa oferim clientiilor nostri:
  • cea mai mare fiabilitate si siguranta in utilizarea aerului comprimat
  • costurile energetice cat mai reduse
  • profesionalism ridicat si rapiditate in rezolvarea problemelor
  • sa vindem aparate cat mai performante cu,raport calitate pret cel mai bun
• Sa fim lider in domeniu pentru competenta si profesionalism

 

VALORILE FIRMEI AIRPOWERTEC:

 

• Integritate: nu suntem dispusi sa incalcam valoriile firmei si ne purtam clar intre noi si cu clientii nostri
• Echilibru: Suntem persoane echilibrate care folosesc bun simt
• Realizarea personala: vrem sa atingem succesul si satisfactia personala si prin atingerea obiectivelor firmei cat prin obiectivele mele private.
• Calitate: este un fundament
• Onestitate: cu colegii si clienti. Nu cerem si nu dam mita.
• Inovatiune: cautam intotdeauna solutiile noi pentru a face cat mai bine si in timp mai scurt
• Spirit de echipa: suntem constienti ca o echipa buna poate sa atinga rezultate mult mai bune decat un grup de individuali care muncesc singuri
• Profesionlism: la nivel maxim
• Pregatire tehnica: competenta in continua dezvoltare
• Sinceritate: cu colegi si clienti
• Onestitate: cu clienti
• Comunicare in mod deschis: intre colegi si cu clienti
• Rapiditate: in solutionarea problemelor
• Focusati spre solutie si nu pe probleme
• Sens de urgenta in rezolvarea problemelor
• Atentia nevoilor clientiilor nostri si colegilor nostri
• Gratidudine: suntem o firma care spune “multumesc” cat mai des si care sarbatoreste victoriile nostre si a clientiilor nostri