In opinia ministrului sănătăţii, această « sală de consum al drogurilor în condiţii de risc scăzute » – titlul oficial şi pompos al sălii « de shoot » cum îi spun riveranii şi opozanţii – « reprezintă un moment foarte important în combaterea adicţiilor ». Marisol Touraine a ţinut să precizeze că după o luptă politică aprigă, Franţa devine a 10-a ţară din lume care adoptă acest sistem. Până acum, Germania, Australia, Canada, Spania, Danemarca, Luxembourg, Norvegia, Olanda şi Elveţia au experimentat astfel de spaţii care şi-au dovedit eficacitatea.
La Paris, lipit de spitalul Lariboisière, sala de injectare de droguri va funcţiona într-o primă etapă 6 ani, un experiment permis de legea sănătăţii adoptată în decembrie anul trecut de parlamentul francez. Spaţiul va fi deschis zilnic de la 13h30 la 20h30. Amenajat pe 450 de metrii pătraţi în incinta spitalului dar beneficiind de o intrare separată, localul este rezervat toxicomanilor majori care vor veni acolo ca să-şi injecteze propriile produse, cu material steril pus la dispoziţie şi sub supravegherea unui personal calificat. Cel puţin 6 angajaţi – dintre care un medic şi un agent de securitate – vor gestiona un spaţiu în care vor putea veni 50 de utilizatori simultan. Li se va pune la dispoziţie şi un loc de odihnă plus nişte săli de consultaţii.
De notat că în incinta sălii, toxicomanii nu vor putea fi urmăriţi de poliţie pentru « uz şi detenţie ilegală de stupefiante » dacă drogurile pe care le deţin vor fi limitate doar la uzul lor personal. De asemenea, angajaţii de acolo – medicii şi infirmierele – vor beneficia şi ei de imunitate.
Ca să-şi justifice demersul – care se va extinde treptat şi la Strasbourg şi în alte oraşe franceze – oficialii de la Paris afirmă că « situaţia sanitară a utilizatorilor de droguri rămâne foarte preocupantă în Franţa. In 2011 peste 10% dintre drogaţi erau infectaţi cu virusul HIV şi peste 40 de procente de cel al hepatitei C ».