Inventatorul marketingului viral, la Techsylvania: Nu sunt sigur că oamenii vor mai avea dreptul să conducă pe șosele, peste 15 ani

La Cluj a început cel mai important eveniment din regiune dedicat tehnologiei. La Techsylvania participă personalități de talie mondială, precum Tim Draper, inventatorul marketingului viral, care conduce în prezent un fond de investiții evaluat la peste patru miliarde de dolari americani. El s-a întâlnit la Cluj cu tinerii antreprenori din domeniul noilor tehnologii.Conferințele Techsylvania au umplut sala mare a Casei de Cultură a Studenților. La eveniment participă reprezentanți ai unor firme de talie globală, ai unor instituții precum Agenția Spațială Americană – NASA, universități de prestigiu, manageri ai unor companii clujene din domeniul IT, antreprenori, tineri care au fondat start-up-uri și studenți. Printre cele mai așteptate conferințe a fost cea susținută de inventatorului marketingului viral, Tim Draper, cel care a avut ideea să insereze scurte mesaje de promovare în corespondența electronică trimisă de pe platforma Hotmail, acum 20 de ani. Tim Draper spune că realitatea de peste 15 ani va diferi foarte mult de cea din prezent, datorită noilor tehnologii.

”Peste 15 ani nu vom mai vedea un trafic ca cel de acum. Cred că vom vedea foarte multe maşini care se conduc singure care vor merge mult mai repede şi nu sunt sigur că va mai fi legal ca oamenii să conducă pe șosele. Peste 15 ani este posibil să fi ajuns câţiva oameni pe Marte. Probabil, eu nu voi fi printre primii. Speranţa de viaţă va fi cu 20 de ani sau mai mult mai lungă decât acum şi cred că vom vedea că orice produs pe care îl imaginăm va fi realizat aproape instant”, a spus Tim Draper.

Conferințele Techsylvania se vor încheia mâine, după ce tinerii din Cluj vor avea ocazia să se întâlnească și cu români care lucrează în cadrul unor proiecte de vârf, inclusiv Ioana Cozmuta, cercetător în cadrul NASA.

Related posts

Leave a Comment