Handbalistele formației “U” Alexandrion Cluj se vor duela sâmbătă, 6 februarie, de la ora 12:00, cu HC Alba Sebeș. Partida dintre cele două formații se va disputa în cadrul etapei a XVIII-a a Ligii Naționale și va avea loc în Sala Sporturilor „Horia Demian”. Elevele pregătite de Carmen Amariei abordează această confruntare dupa înfrângerea, scor 21-29, suferită pe terenul celor de la HCM Roman. Tot o înfrângere, dar cu scorul de 20-31, au suferit și sportivele din Alba, runda precedentă, atunci când au primit vizita grupării CS Măgura Cisnădie. Universitatea Alexandrion se află pe locul 10, cu 16 puncte, în timp ce HC Alba Sebeș ocupă ultima poziție a clasamentului, cu doar 4 puncte, potrivit site-ului oficial al grupării clujene, U-Cluj.ro.„E un meci în care clar vizăm victoria. Întâlnim o echipă care încearcă să salveze ce mai poate să salveze din prestigiul echipei, dar cel mai important lucru pentru noi este victoria și sper la un joc chiar foarte bun din partea noastră”, a declarat antrenoarea clujencelor, Carmen Amariei.
Biletele de intrare la partida dintre “U” Alexandrion și HC Alba Sebeș se pot achiziţiona, în ziua meciului, de la casa de bilete a Sălii Sporturilor „Horia Demian”. Preţul unui bilet va fi de 10 lei.