Universitatea Babeş-Bolyai, în colaborare cu Academia Română – Centrul de Studii Transilvane și cu Universitatea Karl Franzens din Graz, organizează în perioada 12-14 octombrie conferinţa internaţională ,,Primul Război Mondial – Alte fețe ale războiului”. Manifestarea se înscrie în cadrul Programul naţional „România 100”, în cadrul căruia Academia Română și Universitatea Babeş-Bolyai vor derula în anii 2015-2020 mai multe proiecte științifice și culturale.
”Lucrările conferinței se vor desfăşura în cadrul mai multor secţiuni vizând aspecte referitoare la izbucnirea Primului Război Mondial și reacțiile oficialităților, ale populației, altele vor face referi la istoriografia românească și străină care timp de aproape un secol s-au aplecat asupra tuturor implicațiilor războiului, încercând să pună în lumină fețe mai puțin abordate ale Marelui Război, cum mai este cunoscut acest prim conflict mondial. Limbile oficiale ale conferinţei vor fi româna şi engleza. La eveniment vor participa specialiști din Austria, Franța, Germania, India, Italia, Polonia, România, Republica Moldova, Serbia, Slovenia”, spun organizatorii.
Comitetul de organizare al conferinței este format din Prof. Univ. Dr. Liviu Maior președinte al Comitetului de organizare, Acad. Prof. Univ. Dr. Ioan-Aurel Pop, rector al Universităţii Babeş-Bolyai şi director al Centrului de Studii Transilvane, Prof. Univ. Dr. Harald Heppner, fost director al Institutului de Istorie al Universității Karl Franzens din Graz, Prof. Univ. Dr. Ioan Bolovan, Prorector al Universităţii Babeş-Bolyai și director adjunct al Centrului de Studii Transilvane, Prof. Univ. Dr. Rudolf Gräf, prorector al Universităţii Babeş-Bolyai și Prof. univ. dr. Ovidiu Ghitta, decan al Facultăţii de Istorie şi Filozofie, Prof. Univ. Dr. Nicolae Bocșan, secretar științific al Centrului de Studii Transilvane și Dr. Oana Mihaela Tămaș.