Secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), Cristian Pârvan, a declarat că anul viitor vor fi disponibilizaţi 280.000 de angajaţi, atât bugetari cât şi de la companii private. Totodată, consideră că prognoza pentru veniturile estimate în anul care vine, este prea optimistă.”Creşterea economică din 2010 pentru venituri, din păcate, este un pic optimistă . Ne temem că va fi la fel ca în 2009″, a spus Pârvan, după o întâlnire cu sindicatele, patronatele şi reprezentanţi ai Ministerului Finanţelor. De asemenea, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Exportatorilor şi Importatorilor din România (ANEIR), Mihai Ionescu, consideră că bugetul pe 2010 este nerealist, deoarece acesta se bazează pe o redresare a exporturilor, care ar putea să nu aibă loc anul viitor. Acesta deţine informaţii că exporturile vor putea scădea în prima parte a anului viitor. Ionescu a mai adăugat că deficitul bugetar propus pentru anul viitor, de 5,9%, „în mod cert nu va fi atins”. Forma actuală a proiectului de buget prevede sub 100.000 de disponibilizări din sectorul bugetar, o bună parte dintre acestea prin neangajarea pe posturile care se eliberează, a declarat, marţi, ministrul propus al Finanţelor, Sebastian Vlădescu.
Related posts
-
Catolicii de rit latin intră în Triduumul Pascal: Papa Leon al XIV-lea celebrează primul său Paște ca Pontif Roman
Credincioșii catolici de rit latin au intrat azi, în Joia Mare, în Triduumul Pascal: o perioadă... -
OVO by Cirque du Soleil: o incursiune unică în lumea fascinantă a insectelor
OVO by Cirque du Soleil te invită într-un univers spectaculos, unde insectele prind viață într-un ecosistem... -
AROBS anunță numirea lui Ștefan-Alexandru Frangulea în funcția de director financiar
AROBS Transilvania Software (BVB: AROBS), cea mai mare companie antreprenorială de tehnologie listată la Bursa de...
