Polițiștii solicită ajutorul clujenilor pentru a identifica trupul unui bărbat

Polițiștii clujeni solicită ajutorul cetățenilor pentru a identifica cadavrul unui bărbat găsit în albia râului Someșul Mic din apropierea aeroportului.Bărbatul a fost găsit decedat în data de 1 iunie.

Trupul victimei a fost găsit în stare avansată de descompunere, iar poliția nu a găsit asupra acestuia nici un act de identificare pentru a-i afla identitatea.

Potrivit polițiștilor bărbatul are între 40 și 60 de ani, înălţime 1,69 metri, greutate de aproximativ 60 de kilograme, constituţie fizică atletică, ten deschis la culoare păr grizonat (negru anterior), cu calviţie pronunţată în partea din faţă. Un alt semn distinct sunt și cicatricele din zona capului care confirmă că acesta a suferit intervenţii chirurgicale complicate în această zonă.

Pe corpul victimei nu existau urme vizibile de agresiune, iar bărbatul ar fi decedat cu circa o luna înainte de a fi găsit, susțin reprezentanții poliției.

În momentul în care a fost găsit acesta esta îmbrăcat cu o cămaşă neagră cu dungi gri/crem și avea pantofi negri, de mărimea 40.

Toate persoanele care au informaţii şi pot oferi detalii pentru identificarea bărbatului sunt rugaţi să anunţe cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze numărul unic de urgenţă 112.

Related posts

Leave a Comment