Conducerea PNL are mandatul de a susține reformarea sistemului electoral la consultările convocate luni la Palatul Cotroceni de către președintele României, Klaus Iohannis. Declarațiile au fost făcute la Cluj de către copreședintele PNL, Vasile Blaga, care a adăugat că formațiunea pe care o conduce și-a respectat toate angajamentele asumate la consultările precedente, inclusiv elaborarea proiectului de lege referitor la votul prin corespondență și a celui referitor la finanțarea partidelor politice.Copreședintele PNL, Vasile Blaga, a mai adăugat că, dacă și membrii coaliției aflate la Putere vor dori acest lucru, proiectul de lege referitor la alegerile locale poate fi adoptat săptămâna viitoare. Această declarație vine în contextul în care recomandările Comisiei de la Veneția prevăd că legislația electorală nu ar trebui modificată cu mai puțin de 12 luni până la data scrutinului.
Related posts
-
Banca pentru Alimente invită școli și companii să se înscrie la ateliere despre reducerea risipei alimentare
De la organizarea frigiderului și cumpărături mai inteligente până la gătit din alimente salvate și soluții... -
Lucrări de cosire a vegetației și toaletare a arborilor din vecinătatea drumurilor județene
Consiliul Județean Cluj a încheiat contractele de lucrări de întreținere aferente tuturor celor cinci loturi de... -
Delegație siriană, în vizită la Cluj
Anas Albadawi, însărcinat cu Afaceri al Republicii Arabe Siriene în România s-a întâlnit cu vicepreședintele Consiliului...
